Literatura
pentru mine înseamnă litere ce şi-au găsit rostul, cuvintele minţii, trăiri
sufleteşti, culori, miresme, senzaţii, eliberare de constrângeri, de timp, de
religii sau mişcări...
Literatura
pentru mine înseamnă o escapadă la mare în septembrie cu doar 5 lei în buzunar,
cu rucsacul în spate, trei prieteni buni, un pachet de ţigări şifonat şi un
aparat foto...
Literatura
pentru mine înseamnă un salt cu paraşuta de la zece mii de metri, un râu
învolburat şi mânios de munte sau un lac nemărginit de liniştit, o ploaie rece
de toamnă sau una rapidă de vară, un tunet ce îţi vibrează până în plămâni...
Literatura
pentru mine înseamnă libertate, aer curat, lumină, viaţă şi moarte...
Literatura
pentru mine înseamnă...
-evadare
din realitate
-un amalgam
de idei profunde şi sentimente
-prilejul
regăsirii de sine prin identificarea cu anumite personaje
-o nouă
viziune asupra lumii
-dezvoltarea
propriilor orizonturi
-VIAŢA
Literatura
pentru mine înseamnă pentru mine detaşare, ambiţie, voinţă, sentiment, pasiune ....în
a termina acea carte începută ce-ţi face cu ochiul, o pregătire pentru viaţă .
Literatura pentru mine înseamnă cel mai bun prieten. E acel
prieten care mă ascultă necondiţionat în tăcere atunci când în jurul meu se dau
lupte crâncene şi batjocoritoare pentru problemele existenţiale. Este acel
prieten care mă acceptă aşa cum sunt: mică, urâtă,
baieţoasă. Este prietenul care nu râde de mine dacă nu ştiu să merg pe tocuri,
nici măcar nu-mi cere asta. Nu mă îndeamnă să fiu ca cei fără inimă; să-mi doresc
maşini sau averi. Literatura este singurul bărbat în care poţi avea încredere
că nu te minte, nu te înşeală şi îţi dă siguranţa că vei fi mereu protejată.
Literatura nu e o curvă care nu face decat rău şi distruge vieţi. Literatura
este elixirul minţii învolburată de cunoaştere şi cel mai pur şi ceresc
sentiment: dragostea. Literatura pentru mine este totul. Literatura te
ajută şi să închizi ochii la răutăţile şi frustrările celor din jur. Pentru că
ştim...oricât de buni am fi şi oricât am încerca să ne integrăm în societate,
exista cineva care îşi refulează frustrările asupra noastră.
Literatura e ...totul. Datorita ei am devenit
"visătoare cu normă întreagă". Literatura e o arhivă de sentimente şi
personalităţi. Literatura e ură, mânie, furie, dragoste, generozitate. Literatura
e un instrument care te ajută să te autoeduci.
Literatura pentru mine înseamnă un gest de
libertate, o opţiune personală ( cum citesc, ce citesc, când, pe cine, de ce
citesc), o formă de detaşare de realitate, o întâlnire cu minţi , simţiri
unice, memorabile, polemice sau suave, convingătoare, sensibile sau ironice. Cu
fiecare personaj trăiesc, simt, gândesc, îmi imaginez. Cu fiecare scriitor
urmez o cale, experienţe prin care am trecut sau voi trece, universuri posibile,
lumi imaginare sau simililumi ( cum le-ar numi Blaga) şi în final simt zestrea
umană în mine: iluziile, sentimentele, speranţele, înfrângerile, dilemele care
ştiu că nu sunt doar ale mele, ci aparţin ancestral tuturor. Prin literatură eu
devin de fapt noi.
Contribuitori: Alexandra Marincat, Andra Coman, Maria Pop, Adeline
Timiş, Diana Grad, Monica Grad
La
Festivalul Interjudeţean “Armonii de primavară”, desfăşurat sâmbătă, 21 mai
2011, au fost prezentate la o expoziţie de arte vizuale câteva lucrări ale
tinerilor artişti vişeuani. Expuse în holul primăriei vişeuane, ca preambul la
întâlnirea poeţilor din nordul ţării, lucrările lor de desen, grafică şi
sculptură au fost prezentate de Zsegora Ghertrude, professor de arte plastice
la Liceul Teoretic “Bogdan- Vodă”, din Vişeu de Sus.
Dintre
artiştii în devenire prezenţi- majoritatea sunt elevi de gimnaziu şi liceu,
dornici să urmeze Academia de Arte Plastice şi Design- l-am intervievat pe
tânărul Alex Lazăr, elev în clasa a 12-a la Grupul Şcolar Vişeu de Sus. Dintre
cei prezenţi, acesta pare a fi, de departe, unul cu o viziune personală, extrem
de originală .
R- De cand pictezi/desenezi?
Alex- De aproximativ un an, am mai
încercat şi înainte, dar nu m-am concentrat niciodată prea mult pe asta.
R-Cum ţi-ai descoperit această
pasiune?
Alex –Sincer, nu ştiu , influenţa
unor prieteni care au văzut ca ma pricep un pic şi, având în vedere că
întotdeauna am fost atras de arta vizuală, a fost destul de simplu să încep cu
asta
R-
Cum lucrezi? Cum îţi alegi subiectul pentru ceea ce desenezi/pictezi?
Sau şi mai
bine- ce trebuie să aibă un obiect sau o persoană ca să devină subiectul
creaţiei tale?
Alex - În mare parte lucrez acasă ,
în faţa calculatorului, nu trebuie să
aibă nimic special,trebuie să-mi vină mie ceva în minte, ca să mă folosesc de
subiect şi de obicei e destul de
simplu, încerc cât de mult să tot scot ceva nou căt de des posibil.
R-
Am văzut în desenele tale şi o tendinţă abstractă, de a reprezenta poate
chiar idei, te indruma cineva? Sau ţi-ai găsit stilul tău personal facând asta?
Alex - Nu cred că am stilul meu propriu
, încerc doar să nu mă adaptez la stilurile altora , acum cand avem internetul
la degete e foarte simplu să fii în ton cu arta contemporană , de aceea verific
în fiecare zi ce apare nou şi încerc să trag câte un pic din fiecare stil, ca
să vin cu o combinatie diferită.
Caut originalitate, dar e greu de găsit ,
chiar şi pe a mea.
R-
Da, trebuie să recunosc că impresia mea, privindu-ţi lucrarile e că ai
un stil extrem de personal şi nu seamănă cu al nimănui.
Prin urmare, originalitatea e criteriul
pe care îl urmezi în primul rând?
Alex -Da , e foarte uşor să plagiezi şi
cred ca toţi ar trebui să ocolească asta.
R-
Da, plagiatul e o problemă importantă, ce părere ai despre cei care
creează într-un stil pentru ca aşa e la modă?
Alex -E o pierdere de timp , moda
trece şi cred că trebuie să fii peste
modă ca să atragi atenţia
R- ce face atunci o operă - fie ea
picturală- să fie recunoscută peste timp?
Alex -Aaa...reclama , pentru început ,
pentru că, logic, dacă o ţii numai
pentru tine, nu va fi recunoscută prea curând
şi , da , iar mă întorc la originalitate, asta trebuie să facă o operă
de orice fel, să spargă gura targului.
Lumea vrea mereu ceva nou, de asta
trebuie să le oferi constant ceva nou şi prin asta devii tu din ce în ce mai
bun.
R- Da, arta de consum versus arta pentru
artă.
În
ce măsura contează pentru tine aprecierile sau criticile altora?
Te influentează?
Alex -Da ,
bineînţeles, le apreciez în prima fază,
dar mă şi influentează, dacă sunt critici constructive, încerc să mă
folosesc de ele pe parcurs, iar dacă nu , încerc să fac ce ştiu eu mai bine
pentru stârni şi mai multe aprecieri/critici, deci, da, mă influenţează mult,
contează mult părerea altora, dar fiecare decide ce ia din părerile altora şi
ce nu.
R-
ai avut parte de păreri ale specialiştilor- profesori de arte plastice,
critici de artă, pictori- care te-au ajutat să te formezi?
Alex –În afara de îndrumările şi criticile
domnişoarei profesoare Zsegora , nu chiar , am avut parte de critici şi pareri
ale unor studenţi la arte şi ale câtorva artişti tatuatori , destul de
cunoscuţi în domeniul lor.
Şi, da, ale unor pictori locali
R- Ce gen de pictură îţi place ţie
personal? Există vreun pictor/designer/grafician pe care îl admiri pentru ceva?
Alex -Ca gen ar fi puţin realismul, şi, da, îmi place mult arta
lui Dali, l-am urmărit o vreme, dar apreciez mult artiştii actuali , care
activează în mai multe domenii ce ţin de artă , artişti precum Kat Von D, Drew
Brophy sau Corey Miller.
R- am văzut ceva dalian într-un desen al
tău- esti atras mai mult de abstract în artă?
Alex - Puţin , încerc să îmbin abstractul
cu realismul.
R- pomeneai de tatuatori, consideri
tatuajul o artă? Sau cel putin o artă a prezentului?
Alex -O consider o artă, mereu am
considerat-o aşa , având rădăcini în culturi vaste ,chiar cred că e o artă
destul de străveche .
R- Exact
Ieri se repeta în discursurile
scriitorilor ideea că nu poti trăi din artă.
Că arta e fără utilitate şi, totuşi, de
ce oamenii aleg tatuajul ? De ce cumpără tablouri valoroase?
Alex - Nu cred că poti trăi din artă,
atâta timp cât te ocupi doar de pictură sau numai de grafică, e greu să
profesezi într-un singur domeniu şi
când eşti artist , nu înţeleg de ce ai vrea să te limitezi la un singur stil ,
de ce să nu înveţi săa acoperi mai multe domenii, în felul acesta nu dispari.
Oamenii care aleg tatuajul , din câte
cunosc eu, majoritatea au ales tatuajul pentru că e ceva personal , când te
tatuezi , trebuie să ai un scop, pentru că e o bucăţică de artă ce rămâne cu
tine până mori , poţi să te tatuezi şi din simplul fapt că îti place acel
artist şi vrei ca tu să fii " pânza" lui, ca să spun aşa .
Pe de altă parte, cei ce cumpără
tablouri valoroase , ori sunt colectionari înrăiţi care chiar apreciază arta ,
ori , cum cred eu că fac majoritatea , vor doar să se mândrească cu ceva scump,
fără a şti ce semnificaţie are acel tablou sau imagine sau ce-şi atribuiesc ei.
R -Internetul te ajută să-ţi
promovezi creaţiile?
Alex - Da , foarte mult , reţelele
sociale, precum facebook-ul sau reţelele de promovare a tinerilor
artişti, precum deviantart, sunt de mare ajutor în zilele astea.
Dar e periculos pentru că
te poti promova foarte bine, dar poţi fi şi furat cu uşurinţă.
R- Cum vezi arta viitorului?
Alex - Nu prea ştiu ce să zic în
privinţa asta, având în vedere că se chinuie acum să supravieţuiască , ar putea
chiar să dispară încet-încet pe viitor .
Oamenii nu mai pun accent pe
artă în viaţa lor, atât cum o făceau altadată.
Sunt preocupaţi de alte
probleme.
Ca şi în muzică, câte influenţe poate avea
muzica şi mulţi care uită ce înseamnă
ea
R-cum pot fi protejaţi şi promovaţi
artiştii
Alex -
Există asociaţii şi concursuri, pot fi de mare folos să te promovezi pe anumite
căi , dar cred că sunt mai de folos pentru a cunoaşte lumea bună, pentru a te
prezenta în faţa unor personalităţi, pentru ca mai târziu să decidă ei ce fac
cu tine.
Dar la rândul nostru ne
folosim unul de altul , ei de noi şi noi de ei , fiecare în scopurile sale.
Interviu realizat de Monica
Maria Grad, profesor de limba şi literatura română la Liceul Teoretic “Bogdan-
Vodă”, Vişeu de Sus
În cadrul ediţiei celei de-a XXXIII-a a
Festivalului Interjudeţean “Armonii de primăvară “ numeroşi scriitori au fost
prezenţi la primăria din oraşul Vişeu de Sus pe data de 21.05.2011 , printe ei
aflându-se şi Virginia Paraschiv , Mihai Ganea , George Vulturescu , Gabriel
Ciuban, George Târa precum şi alţii.
Domnul
George Vulturescu a acordat un interviu elevilor Liceului Teoretic “Bogdan-Vodă” din Vişeu de Sus. La prezentarea
domnului Lucian Perţa , director al Casei de Cultură din Vişeu de Sus , l-a
recomandat pe acesta ca fiind un scriitor ce oferă mereu un aer proaspăt
lectorilor , poet al Nordului , având ceva special în felul lui de-a fi. De
asemenea , a mai adăugat faptul că domnul Vulturescu are multe calităţi
speciale care cu timpul vor scoate la iveală adevăruri “dureroase”.
Pe
de altă parte , la începerea Festivalului “Armonii de primăvară” , George
Vulturescu s-a declarat complet dezamăgit de faptul că în magazine nu
prea sunt găsite anumite reviste , fiind nesigur şi de cariera sa
internaţională.
“ -Prima mea carte am scris-o , precum şi publicat-o în anul 1998 ,
numindu-se “Frontirea dintre cuvinte” , apărând la editura “Litera”.
-
Ce reusite aţi avut până in acest moment?
-Pot să spun cu mândrie faptul că am publicat
revista Poesis , în acest moment sunt reprezentantul acesteia , pe de altă
parte ea fiind prima revistă de poezie din ţară.
-V-aţi dorit dintotdeuna să fiţi poet sau aţi
dorit să deveniţi altceva in tinereţe?
-De la început am ştiut că voi fi scriitor şi
voi rămâne scriitor.
-Mai aveţi în plan şi alte lucrări cu caracter
asemănător celorlalte volume scrise de dumneavoastră?
-Da , cu siguranţă. Poetul până e în viaţă
scrie
- Câte volume aţi publicat până acum ?
- Şaisprezece volume publicate , numeroase
poezii precum si eseuri.
-Mulţumim frumos pentru acest interviu. O zi
plăcută.
-Mulţumesc şi eu. “
De asemenea , domnul George Ţâra a
avut amabilitatea de a răspunde unor întrebări ale elevilor. La caracterizarea
domului Lucian Perţa , domnul Ţâra reiese a fi un om care a reuşit să menţină
tonul de studenţie viu , onorând de asemenea fiecare ediţie a acestui festival.
-Mă numesc George Ţâra , 59 ani .
-Domnule Ţâra , când v-aţi inceput cariera?
-Am început în studenţie , în jurul vârstei de 20 ani. Luând-o
altfel , am fost şi profesor , colaborant al presei culturale , prese de
critică literară , după revoluţie am lucrat la revista “ Cuvântul ” . În anul 1996 am revenit în Bistriţa unde am
lansat un cotidian “Actualitatea Bene” , o revistă de etnografie şi etnologie , actualmente lucrez la o
revistă ecologica care se numeşte “Ecotera”.
Din păcate , scuzându-se , domnul George Ţâra a fost nevoit să se
retragă alături de ceilalţi colegi ai săi în sala de deschidere a festivalului.
Astăzi, 21.05.2011, la primăria oraşului Vişeu de Sus a avut loc
a XXXIII-a ediţie a Festivalului “Armonii de primăvară”. Începând cu ora 10:30
au sosit în faţa primăriei oraşului scriitorii maramureşeni şi viitorii pictori
vişeuani. Domnişoara profesoară de arte plastice Szegora Gertrude a deschis
această festivitate cu frumoasa expoziţie de artă realizată de elevii claselor
V-XII, aparţinând Liceului Teoretic “Bogdan-Vodă” şi Grupului Şcolar Vişeu de
Sus. Aceştia s-au mândrit cu câteva picturi, sculpturi şi lucrări grafice unite
într-o expoziţie de lucrări reprezentative.
După această expoziţie, scriitorii şi cei
care au realizat picturile au fost intervievaţi de către elevii Liceului Teoretic
“Bogdan-Vodă” din Vişeu de Sus.
Cei prezenţi au fost rugaţi să poftească în
sala mare de şedinţe a Consiliului Local, unde fiecare scriitor a putut să ia
cuvântul şi să vorbească despre scrierile sale. Primarul Vasile Ciolpan a fost
şi el prezent la acest eveniment, felicitând poeţii maramureşeni. În sala de
sedinţe domnul Perţa Lucian, director al Casei de Cultură din localitate, a
început sedinţa prin a prezenta scriitorii. Aceştia sunt:Virginia Paraschiv,
Mihai Ganea,Viorel Mureşan, Ştefan Doru Dăncuş, domnul GeorgeVulturescu, Gavril
Ciuban, George Ţăra ,Gheorghe Sasu, Aurel Pop. Ei şi-au prezentat cărţile şi
revistele apărute încă din 1990. Printre celebrele reviste maramureşene se
numără revista ”Poesis” a domnului Vulturescu sau editura “Transilvania” a
domnului Mihai Ganea. S-a abordat subiectul cărţilor, subiectul literaturii
române contemporane şi destinul ei astăzi , subliniind rolul semnificativ în
viaţa românilor şi a tinerilor din ziua de azi. Literatura română este
îmbogăţită prin creaţiile lor , iar Festivalul “Armonii de primăvară” este un
semn de recunoaştere a acestora şi în acelaşi timp de deschidere către publicul
cititor .
Realizat
de Mărioara Vancea, elevă în clasa a 9-a E
Motto: “ Puterea celui cu
adevărat puternic astfel se manifestă: să ştii că poţi distruge pe cineva, să
n-o faci şi acela să nu ştie.” Marin Preda
„În lumea asta
infernală/ Cu nebunia în derivă,/Prefer greşeala personală/ Decât prostia
colectivă.” Constantin Tudorache
Dacă arta e chemată să exprime
frumosul în diversitatea formelor sale, iar a pierde nu pare să aibă vreo
legătură cu frumosul, atunci titlul de faţă pare total nejustificat. Nimic mai
fals, căci, aşa cum în aparenţă ceea ce e frumos ascunde un preţ, un sacrificiu
sau chiar o povară, câştigul sau succesul are un preţ consistent. Însă ce
legatură are cu pierderea?
Deseori mi se întâmpla să mă opresc
preţ de o clipă şi să mă gândesc la eroul tragic: eroul care trebuie să moară
pentru a salva o idée sau un principiu. Fireşte că de fiecare dată mi se părea
nedrept, lumea strâmbă şi absurdă şi fireşte incapabilă să valorizeze nu numai
principiile, dar şi omul superior pe care orice fiinţă umană, convenţie
socială, ordine umană şi morală ar trebui să-l recunoască. Ei bine, în lumea
reală, acestea din urmă nu numai că nu reprezintă constante, dar nici măcar nu
sunt necesităţi.
Prizonieri ai nevoilor primare, fiecare ne cuibărim în interiorul
reconfortant şi iluzoriu al mulţumirilor şi necesităţilor imediate, iar cele
care sunt dincolo de lumea materială, respectiv ideile, principiile par a fi
inumane sau cel puţin deplasate în raport cu realizarea imediată a lucrurilor
posibile, realizabile şi facile. Prin urmare, dacă ajungi să valorizezi ceva ce
nu depinde de interesul imediat, te-ai autocondamnat să urci un munte către
vârful căruia cei care te însoţesc
devin din ce în ce mai puţini. Căci tăria credinţelor se atenuează odată cu
profunzimea şi duritatea confruntării lor cu realitatea. Şi în definitiv e
normal să fie aşa. Drumul drept nu e făcut pentru oricine, tăria principiilor
nu stăpâneşte decat pe aceia capabili de renunţare la sine şi aceasta din urmă
e dificilă şi, de aceea, pentru cei puţini şi dezinteresaţi. Mi-a luat multă
vreme până să spun lucrurilor pe nume, până să acţionez, să ajung să-mi păstrez
sufletul undeva într-o sferă intangibilă celor care caută neapărat să-mi vadă
interiorul, să găsească slăbiciunile şi să poată astfel desconsidera şi
condamna pe cel care are de afirmat un principiu şi în consecinţă de înfruntat
atacurile adiacente. Drumul adevărat de abia acum începe. Din momentul în care
înveţi să spui NU.
Laşitatea mea fără margini…Dacă eu însămi aş
depinde de principiile, sentimentele şi ideile pe care le promovez, nu ştiu
dacă aş putea fi mulţumită sau dezamăgită. Nu îţi dai seama de importanţa şi
valoarea unui om până nu îl pierzi, până nu ai nevoie cu adevărat de sprijinul
şi prezenţa lui. Îmi dau seama constant că ceea ce fac nu e suficient, e o
palidă, falsă, uneori chiar ofilită floare. E reflexul unei laşităţi
înfiorătoare. De asta îmi dau seama în permanenţă de câte ori nu spun
lucrurilor pe nume, de câte ori nu mărturisesc oamenilor de valoare cât
înseamnă, cât îi iubesc sau cât de necesar şi vital e aportul lor pe-o lume de
nimic.
Mi se întâmplă să cunosc cu adevărat
câte un om de curaj, să-i simt golul din suflet, principiile nealterate în
pofida golului, cum mi s-a întâmplat recent. Atât de similar mie: în neputinţa
de a fi fost vreodată liber, în nevoia de a fi înţeles, în efortul neobosit şi
neîntrerupt de a face ceea ce trebuie, până la capăt, până în pânzele albe, în
ciuda tuturor opreliştilor, aşa cum e în realitate nevoie. Şi totuşi, acest om
duce un teribil război- cu sine însuşi şi cu toată lumea. Un război cu sine
însuşi pentru că realmente conştientizează ce au făcut influenţele şi ceilalţi
din el şi ce este el în realitate: un om candid, prietenos, afectuos, uman
peste măsură.
Cu cea din urmă pentru că nu îl lasă să fie liber,
pentru că îi pasă, pentru că e acolo de fiecare dată când ceva rău se întâmplă
şi, în pofida neantului din suflet, nu ezită. Merge de fiecare dată până la
capăt. Şi trebuie să recunosc că asta mă copleşeşte şi îmi dau seama realmente
cât înseamnă un asemenea om. Dacă ar fi să realizez în inima mea un colaj cu
oameni, i-aş alege pe cei de curaj, pe cei modeşti în adevăratul sens al
cuvântului, pe cei ale căror fapte vin cu adevărat numai din suflet. Şi dacă ar
fi să mă aleg pe mine printre ei aş ezita pentru că propriul meu război cu mine
însămi e încă fad.
Încă
din anii copilăriei, din curiozitate, am întrebat pe unii,
pe
alţii, ce este iubirea. Din păcate, niciodată nu am obţinut un răspuns concret.
Anii au trecut şi am întâlnit prima iubire, o iubire amară, plină de
lacrimi şi suspine, alături de nopţi nedormite. Eram cu gândul doar la ea. Nu puteam să fac ceva: să mănânc, să
mă joc etc. fără să mă gândesc
la ea. Brusc a devenit pentru mine un viciu. Atunci mi-am dat
seama
că viaţa pe care o trăiesc nu este numai roz, printre lucrurile bune şi
momentele plăcute ale vieţii, există şi necazuri şi suferinţe. Tot din prima
mea iubire am realizat cât de plăcut este acel sentiment, care se manifestă
alături de unele reacţii ciudate: când o întâlneam (pe stradă...sau la şcoală
), inima îmi bătea cu putere, nu puteam să- mi iau ochii de pe ea- de
parcă îmi erau lipiţi sau oarecum blocaţi în orbite, uneori nici nu clipeam, de
teamă să nu îmi dispară din faţa ochilor; când se apropia, rămâneam fără
cuvinte, pur şi simplu eram amuţit şi nu înţelegeam din ce cauză mi
se întâmplă toate astea. Dar un om
îndrăgostit, o persoană care iubeşte are
sufletul senin şi inima curată, precum e cerul cristalin când noaptea-i
înstelată. Iubirea, doar iubirea, în unele cazuri te poate schimba.Te poate face să devii un om mai bun, cu suflet şi cu
coloană vertebrală. Omul care iubeşte cu adevărat, nu poate fi un om rău, pentru
că inima lui bate cu
putere
şi cu caldură, sufletul i se înseninează şi totodată mintea i se purifică.
Azi, iubesc din nou, poate nu
cu aceeaşi flacără a pasiunii şi cu aceeaşi ardoare cum am făcut-o pentru prima
dată, dar sunt foarte fericit, pentru că atunci când iubeşti şi simţi că eşti
şi tu la rândul tău iubit, fericirea
vine de la sine. Azi îmi este uşor să zâmbesc, pentru că gust din fiecare
moment plăcut al vieţii. Iubesc, trăiesc aşa cum vreau să trăiesc,
asta
doar pentru a mă putea elibera de stres şi de griji, dar functionează. Uneori
zâmbesc chiar prea mult, dar fericirea şi bucuria nu strică niciodată.
Din
aceasta cauză sunt adeptul următoarei zicale: "Cauta fericirea şi bucuria
în lucrurile mărunte". Viata asta devine uneori grea şi amară, dar trebuie
să ne desprindem de grijile cotidiene şi să ne gândim puţin mai mult
la fericire şi la liniştea sufletească.
Prin urmare, iubeşte ! Iubind,
vei fi un om mai bun, un om cu
sufletul
deschis şi inima curată.
Autor:
Ştefan Vlaşin, elev în
clasa a XI-a A la Liceul Teoretic „Bogdan- Vodă”,
În viaţă ai un drum de parcurs
: cu bune, cu rele, viaţa este creatoare , iubeşte-o…..nu te lăsa
chinuită de prejudecăţi, ascultă-ţi inima şi rosteste-o . Fii mândră de
cine eşti, nu te da la o parte din mâna soartei. Fii tu însăţi, aşa cum
sunt eu, poate nu sunt scriitoare, dar scriu, poate nu sunt creatoare,
dar creez, poate nu sunt ascultată, dar ascult. Şi totuşi, uită-te la
mine, cine ar fi crezut că într-o zi o persoană aşa ca tine să asculte
un suflet nevinovat ca mine? Tu care te zbaţi întrucâtva între realitate
şi aparenţă, între asumare şi iluzie, între curaj, ambiţie şi complexe
sociale şi, mai ales, între mai multe feluri de a iubi. Tu, capabilă să
descrii nuanţele infinitezimale ale preadolescenţei, să descrii sugestii
subtile ale sufletului şi inima să-ţi bată înflăcărată şi fără temeri,
oare tu eşti capabiă să asculţi durerea unui suflet ca al meu? Eu spun
mereu acelaşi lucru: ”Sunt atâtea colţuri de lune pe care nu le-am
văzut, sunt atâţia oameni pe care aş fi vrut să-i cunosc . Oameni ca
tine. Mi- aş dori să te cunosc personal, să- ţi citesc cuvintele pe care
le rosteşti cu buzele tale pline de catifelare. Să te privesc în ochii,
să- ţi simt inima cum bate spre ademenire. Aş vrea să citesc printre
rânduri la aceeaşi lumină scăzuta de amurg. Dar răspunsul…Dar răspunsul
vine din supleţea scriiturii, din natureleţea ta, din dezinvoltura ta,
aşa cum ştiu căt munceşsti tu, Cella Serghi, pentru dezinvoltura aceea. Întro zi poate te voi avea alături, iar în
acea zi eu voi privi în ochi şi îţi voi spune: „ Ai rămas aceeaşi, Cella
Serghi, ca întotdeauna!
Cu drag,
Iremediabila Mihaela din lumea interbelică!
Autor: Loredana Mihaela Sedlac , elevă în clasa a IX-a E la Liceul Teoretic „Bogdan-Vodă”, Vişeu de Sus
Mă bucur enorm de mult că am ocazia de a-ţi
trimite o scrisoare. Am citit cu mult drag “Romanul adolescentului miop” şi am
rămas plăcut impresionată de lucrurile dezvăluite în acest frumos roman. Te
respect enorm de mult prin faptul că puţini tineri doresc să-şi deschidã
sufletul în faţa atâtor cititori. Felul tãu de a fi şi timiditatea sunt
regãsite la toţi adolescentii, printre care mă număr şi eu. Eu nu te consider o
persoană ciudată, ci doar un tânăr care a trecut prin greutăţile vieţii încă de
mic.
Eu te inţeleg şi cred că inima ta
îndurerată şi veştejită de supărările vieţii a suportat destule şi a trecut
prin etapele dificile prin care un tânăr nu ar fi trebuit să le întâmpine. Aş
vrea din tot sufletul să citesc la fel de mult ca tine, să descopăr universal
cărţilor. Cred că puţini adolescenţi se preocupă de citit. Îmi pare rău că ai
rămas corigent la cele două materii, dar consider că ar fi trebuit să oferi mai
multă atenţie şcolii. Chiar dacă eşti pasionat de citit, sunt şi alte lucruri
importante de rezolvat pe care nu le poţi lăsa baltă.
Apreciez enorm de mult faptul că ai
iniţiativă, obţii mereu ceea ce vrei şi
nu te laşi condus de nimeni. Aş fi vrut să cunosc faimoasa mansardă,
locul amintirilor tale, locul în care ai citit în fiecare clipă a vieţii tale.
Îmi place că eşti o persoană sociabilă şi te intregrezi repede în grupuri sau
societăţi, cum ar fi “Muza”.
Singurul lucru care nu mi-a plăcut în viaţa
ta este acela că renunţi foarte greu la complexele tale. Nu ar trebui să
asculţi de cei din jur. Realizează-ţi visele, zâmbeşte când vrei să plângi,
înfruntă problemele cu fruntea sus şi nu regreta nimic care te face să
zâmbeşti. Sunt mândră de tine prin faptul că le-ai dovedit prietenilor tăi că
poţi face faţă acelei sâmbete romantice, care nu a fost deloc aşa cum ţi-ai
imaginat-o.
Sunt fericită că am citit şi am aflat multe
despre viaţa ta, în care m-am regăsit. Aş fi vrut să ne cunoaştem,s ă depănăm
amintiri din viaţa fiecăruia şi să legăm o prietenie.
Cu mult respect şi o îmbrăţişare,
Mărioara Vancea
Autor: Mărioara Vancea, elevă în clasa a
IX-a E, profil filologie , la Liceul Teoretic “Bogdan-Vodă”, Vişeu de Sus
Încerc
să mă regăsesc , trebuie să spun ceea ce simt, un film îmi face cu
ochiul din partea de jos a ecranului, iar eu să stau aici, încercând să
elaborez un eseu despre anumite valori şi să-l vând vânătorilor de
valori? Nu, ba da, unde îmi este ambiţia? Acea valoare despre care
intenţionez să scriu? Închid fără regret iconul frumos colorat din
partea de jos şi cu degetele reci şi tremurânde încep să retrăiesc,
amintiri , nimic concis însa am hotărâre, scrisul a fost întotdeauna
prietenul meu în clipele grele această artă mi-a fost loială, închd
ochii şi scriu:
Privesc
pe fereastră, o picătură mare de apă evadând spre căldură se prelinge
pe frunte, afara Fata Morgana nu dispare; închid ochii gândidu-mă la
viitorul pe care-l am în faţă, şansa de a schimba lumea, de a schimba
valorile actuale, unele dintre ele… aţipesc (cred), iar în urechi
aceleasi cuvinte sâcâietoare : “nu ai valoare”, deschid ochii
sperând că visez, în jur totul e la fel, afară aceeaşi Fata Morgana. O
bătrânică stă în picioare lângă mine, nimeni nu-i oferă locul: “-Stai, mătuşă, jos!”
se uită la mine, îmi mulţumeşte din ochii ei negri şi se aşează, în
acelaşi timp în care un tânăr îmi zâmbeşte ironic şi răutăcios, sunt în
microbus (mijlocul de transport până la liceul la care învăţ ), nu în
iad, atunci de ce în urechi se repetă acel sunet care m-a anunţat că nu
am valoare? Detectez repede sursa acelui sunet; boxele de 100 de Watt
aşezate peste tot prin microbuz. Ce greşeală am făcut de a suporta
zilnic acest purgatoriu!? Muzica de suburbie, pe care eu nu o pot
intitula muzică este din ce în ce mai ascultată, de tineri, de cei cu
vârste medii , de cei bătrâni, ce s-a întâmplat? De când s-a întors
lumea pe dos, valorile devenind nevalori şi invers? De când
ospitalitatea, bunul simţ şi respectul au scăzut pe scara nesigură a
valorilor, pe locul lor urcând incultura şi indiferenţa?
Încerc să privesc în oglinda sufletului meu, sperând să nu fie aşa
destorsionată, încât să nu-mi găsesc valorile pe care mi-am clădit
speranţele, sunt acolo, doar că nu se potrivesc cu ale majorităţii, fără
să-mi dau seama încep să mă acuz de faptul că nu am fost atent la ceea
ce se întâmplă în jurul meu, de schimbările produse, însă deschid ochii
larg şi mă gândesc că dacă valorile mele nu sunt ca şi ale tuturor, asta
nu înseamnă neapărat că eu am valorile greşite, iar prin spiritul meu
combativ încerc să-mi demonstrez că nu greşesc. Totuşi, printre
fisurile conştiinţei mele supuse presiunilor, descopăr că, deşi
valorile sunt aceleaşi, formele lor s-au schimbat, au devenit maleabile
pentru diferitele circumstanţe, privesc încă o dată retrospectiv şi îmi
dau seama că mă regăseam în ele doar atunci când în orizont soarele nu
apărea, însă le aruncam cât- colo, în cutia frumos făurită de meşteri
bătrâni şi înţelepţi, în cutia valorilor pentru a ţine companie
lucrurilor incompatibile atunci când îmi stăteau în cale.
Ambiţia,
dăruirea şi loialitatea au fost răsucite pe firul de aur al unei
bijuterii preţioase, şi uitate. Nu ,nu credeam că este un pericol să le
las acolo, nimeni nu s-ar atinge de ele, însă, încetul cu încetul,
treceau zile fără nici măcar să ma uit la ele, fără să le probez să văd
dacă îmi vin bine. Credeam că nu mai sunt la modă, însă am realizat din
fericire, nu târziu faptul că trecerea timpului le face mai preţioase şi
cu cât sunt mai rare, cu atât sunt cautate in incercarea lor de
restaurare. Insa s-a terminat, acestea sunt valorile mele şi nu mă voi
eschiva în dorinţa de a le da drumul spre schimbarea lumii. Din aproape
în aproape voi urmări hotărât împlinirea acestui scop şi chiar dacă nu
va fi atins, voi trăi mândru că niciodată nu mi-am mai schimbat aspectul
sufletului. Ceea ce este bun trebuie transmis înainte , la fel cum au
facut înaintaşii mei la fel o să fac şi eu, iar în cele din urmă,
înainte să privesc pe fereastra prafuită a lumii pentru ultima oară
aceeaşi Fata Morgana va dispărea, atmosfera infernala va fi uitată de
mult, sudoarea frunţii o să fie o amintire urâtă, iar o fetiţă cu chipul
vesel şi privirea luminoasă va întelege importanţa valorilor, iar un
bătrânel cu ochii negrii şi părul alb va fi poftit să se aşeze şi să
împărtăşească fericire lumii, iar versul final va fi “a meritat!”.
AUTOR: Tomoiagă Daniel, clasa a XII-a, Elev la Liceul Teoretic “Bogdan- Vodă”, Vişeu de Sus
Încep
prin a spune că în prezent valorile vieţii omeneşti sunt
neglijate necondiţionat şi nici măcar nu se mai pune accentul pe
acestea.
În
acest eseu voi enunţa cel putin trei valori, care, după părerea mea,
sunt cele mai importante şi esenţiale în viaţa omului. După cum ştim,
omul de când s-a născut sau a fost creat, a avut tendinţa de a gândi, de
a dezvolta şi de a crea. Din păcate, creaţiile omului din anii trecuţi
şi chiar din prezent au fost dăunătoare, atât pentru el cât şi pentru
Pământ, dacă ne referim la factorii poluanţi. Cred că cititorii acestui
eseu şi-au dat seama de prima valoare pe care vreau să o enunţ şi
anume valoarea planetei Pământ, care este cea mai mare valoare din
punctul meu de vedere.
Pământul
este casa noastră de care e imperios necesar să avem griă, ca să putem
trăi fără consecinţe şi totodată trebuie să o lăsăm la fel de pură şi
generaţiilor viitoare. La fel cum mie nu îmi place să am dezordine şi
mizerie în cameră, aşa trebuie să simtă şi ceilalţi oameni ( inclusiv eu
) în felul cum trăiesc pe Pământ. Desigur, nu sunt primul care gândeşte
aşa, sunt şefi de stat care impun legi pentru protecţia naturii, dar să
fim sinceri, poluare tot va fi, pentru că toti ne-am adaptat
acestui tip de viaţă, în care industria ne oferă comfort, dar în acelaşi
timp poluează. Aici se formează un cerc vicios, de exemplu: ne cumpărăm
o mobilă nouă, un scaun de lemn, o masă etc. Aceste obiecte sunt
porduse în fabrici, fabricile cumpără lemnul brut de la importatori sau
exportatori, importatorii deţin hectare întregi de păduri pe care le
„radiază” zilnic, tăindu- le. Tăierea copacilor duce la o producţie de
oxigen scăzută, o producţie de oxigen scazută duce la degradarea
stratului ozon care, de fapt, ne protejează, reflectând unele raze ale
Soarelui , care, dacă ar intra în atmosferă, ar duce la distrugerea şi
dispariţia rasei umane.
Voi
trece la altă idee, care este pusă în practică de ceva vreme,
libertatea. Cu toţii ştim că democratia există de puţină vreme ( dacă
luăm de la începutul începutului ) şi are consecinţe destule din care
una este criza economică ciclică. Important este că oferă libertate
fiecărui individ, atât de a gândi şi a crea, cât şi de a trăi şi de a
explora. „Toţi ne naştem egali , educaţia ne deosebeşte” vorbă mare şi
adevarată pentru mine.
O
educaţie corectă aplicată omului care trebuie şi poate crea orice, de
la un simplu scaun (folositor) pană la „particula lui Dumnezeu” (mai
puţin folositor şi periculos). Bineînţeles, există gene de oameni proşti
şi nu ar trebui să dăm vina pe ei pentru că fiecare om este aşa cum l-a
lăsat Dumnezeu.
Fiecare
individ are dreptul de a-şi strânge bani să trăiască şi să poată
vedea unde trăieşte, adică să poată merge oriunde în lumea aceasta. Aici
se leagă mai multe valori : oamenii îşi respectă reciproc culturile
(CULTURA), convieţuiesc şi comunică într-un limbaj comun sau depinde de
ţara în care se află ( RESPECTUL FAŢĂ DE LIMBĂ ŞI ŢARĂ) şi desigur toate
acestea au loc cu BUNUL-SIMŢ şi CORECTITUDINEA.
Libertatea
oferă şi dezavantaje omului şi nu cred că trebuie să spun nimic aici
pentru că se văd zi de zi ( crime, furturi, mafie, etc.) la TV şi iîn
realitate. Încă o vorbă apreciată de către mine: „ Tot ce e în exces
strică”.
O
ultimă valoare pentru mine este credinţa . Eu sunt creştin,
romano-catolic şi sincer să spun este bine să îţi fie frică de ceva ( de
Dumnezeu în cazul meu). Aş dori să văd acea persoană care nu se teme de
nimic, să văd unde ajunge - prefer să cred că într-un loc rău, ori de
câte ori mă gândesc, dar după cum spune religia mea, nu am dreptul să
judec pe nimeni, aşa că voi tăcea şi voi crede în continuare. Credinţa
este facută să menţină pacea pe Pământ şi să ducă pe drumul cel bun.
Eu
încă mai am speranţe că lumea poate să o ia pe drumul cel bun, atât din
punct de vedere al credinţei, cât şi din toate celelalte puncte de
vedere.
Autor: Adrian Urda, elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Bogdan- Vodă”, Vişeu de Sus
Încă
de la vârste fragede auzim părinţii sau oamenii din jur vorbind despre
“valori morale” , despre “lucruri de valoare” sau despre “oameni de
valoare”.
Cu
toţii cunoaştem celebrul citat al lui Albert Einstein:”Nu e important
să fii un om de succes, ci un om de valoare.” Dar ce înseamnă de fapt
cuvântul “valoare”? Conform DEX-ului, « valoare= însuşirea unor
lucruri, idei, fenomene de a corespunde necesităţilor sociale şi a
ideilor generate de acestea ; suma calităţilor care dau preţ unui
obiect,unei fiinţe, unui fenomen ; importanţă, însemnătate, preţ, merit. ».
Prin
urmare,valoarea poate fi o însuşire a fiinţelor, a obiectelor sau a
fenomenelor. Eu delimitez valorile în două categorii: estimabile şi
inestimabile. Din prima categorie fac parte banii, bunurile materiale,
iar din a doua categorie valorile morale cum ar fi dreptatea, adevărul,
corectitudinea, respectul de sine şi respectul faţă de alţii; şi valori
spirituale,de exemplu, bunatatea, generozitatea, sensibilitatea,
iubirea, mila.
Poate mulţi mi-ar pune următoarea întrebare: ”Dar ce e mai important: banii sau valorile morale şi spirituale?” Iar alţii ar face afirmaţia:”Valorile morale şi spirituale, nu-mi ţin nici de foame, nici de frig.”
Răspunsul meu ar fi:”Ar trebui să încercăm să le îmbinăm, să găsim un
echilibru, nu să alegem o singură categorie, excluzând-o pe cealaltă.”
În fiecare zi îmi aud colegii spunând: ”Nu am nevoie de şcoală, pot să
fac bani şi din <<combinaţii>>. Şcoala e o pierdere
de vreme şi nu mă ajută cu nimic.” E tragic să aud acelaşi ecou în
fiecare zi şi să-mi dau seama că pe zi ce trece tot mai mulţi afirmă
aceleaşi lucruri.
Dar,
înainte să-i condamn pentru “lipsa de valori”, mă întreb, ce anume ne-a
facut să naufragiem pe această insulă a non-valorilor, în care oamenii
îşi înalţă privirile spre pământ, căutând acolo orizontul? De ce atâta
antipatie faţă de şcoală, cultură, cărţi, faţa de tot ce e frumos şi
sensibil ? Cum am ajuns aici ?
Cred
că educaţia este un prim-factor care are o importanţă deosebită în
formarea caracterului unui om. Principiile implementate încă din
copilărie sunt fundaţia pe care mai târziu vom construi un edificiu sau o
ruină. Din păcate, astăzi, educaţia se face în faţa televizorului sau a
calculatorului, băieţii, încă de mici aspiră să devină ca Gigi Becali,
iar fetiţele, ca Monica Columbeanu. Aceştia sunt copii fără copilărie
sau cu o copilărie virtuală, care nu au auzit de şotron, de tupa, de
eba, înlocuindu-le cu jocuri violente pe calculator. Ei nu sunt în
culmea fericirii când câştigă la raţele şi vânătorii, ci atunci când
omoară cât mai mulţi soldaţi din Delta Force. Ei nu învaţă mila,
generozitatea, bunătatea din cărţi de poveşti, ci învaţă pornografia şi
vulgaritatea din filme. Astfel de modele sunt întâlnite din ce în ce mai
des.
Un al
doilea factor ar fi societatea, care, în loc sa propulseze valorile,
propulsează şi apreciază non-valorile. De ce se intamplă asta? Fiindcă
suntem conduşi de non-valori care ne urează să trăim bine, tăind
salariile bugetarilor, mărind preţurile produselor (poate aşa le va
creşte valoarea), cumpărându-şi vile, iahturi şi maşini, în timp ce
alţii îşi pierd casele nu au bani de medicamente sau mor de foame. Ei se
scaldă în lux, în timp ce alţii, scăldându-se în mizerie, îi privesc cu
admiraţie şi respect, aspirând să ajungă la fel ca ei. De ce am ajuns
să fim conduşi de ei? Pentru că noi i-am ales şi pentru că totul
porneşte de jos,de la fundaţie.
Un
al treilea factor,este mass-media unde sunt propulsaţi toţi aceşti
oameni care eclipsează mizeria. Ne luăm în fiecare zi “doza de
silicoane”, gândindu-ne că va veni şi pentru noi acea minunată zi, ne
încântăm privirile cu noile achiziţii ale vedetelor în materie de haine
sau maşini (oricum nu mai e mult până să ajungem şi noi pe podium) ,ne
hrănim imaginaţia cu “Trădaţi în dragoste” şi brusc deducem şi noi că
soţul/soţia ne înşală (chiar şi atunci când nu e cazul). Ah! Era să uit
una dintre cele mai importante emisiuni cu care ne delectăm
intelectul:”Noră pentru mamă”, aici avem ocazia să ascultăm o simfonie
de certuri şi vorbe urâte care ne relaxează profund...la urma urmei,
chiar dacă oamenii îşi scot ochii, nu o fac degeaba, e în joc o valoare
inestimabilă pentru unii-banii.
Acestea sunt doar câteva emisiuni care fac parte din lista de lecturi a populaţiei.
Pe
restu’ nu mai are rost sa le menţionez, aş consuma timp şi spaţiu,
acum, pe vreme de criză. Având în vedere că asemenea emisiuni
înregistrează o maximă audienţă, îmi dau seama ca majoritatea populaţiei
apreciază aceste valori asimetrice/non-valori care au devenit pentru ei
ca sângele pentru vampiri. Toate aceste non-idealuri, au devenit scopul
existenţei lor.
Păcat
că sunt prea puţini cei care în loc să deschidă televizorul, deschid o
carte, în loc să fie captivaţi de OTV şi de dispariţia Elodiei, preferă
TVR cultural. Această minoritate apreciază adevărul, corectitudinea,
dreptatea, ei ştiu să iubească şi să dăruiască, însă orice strigăt,
orice încercare de a ieşi din mocirlă sunt înăduşite de nepăsarea
majoritaţii, o nepăsare sinonimă cu prostia. Oamenii care fac parte din
această minoritate sunt definiţi printr-un singur cuvânt de catre
ceilalţi şi anume:”FRAIERI!”. Fraieri pentru că speră să schimbe lumea,
pentru că sunt idealişti, pentru că scopul lor nu constă doar în
cantitate,
ci şi în calitate.
Aceasta este societatea în care trăim, o societate a progresului
tehnologic şi a regresului intelectual, moral şi spiritual, o societate
aflată într-un proces de imbecilizare. Ăsta ar trebui să fie un semnal
de alarmă. Dacă până acum respingeam afirmaţia:”Omul e un animal
social”, considerându-l mult mai mult decât un animal care trăieşte în
societate, fiindcă are sentimente şi conştiinţă, într-un cuvânt valori,
acum cred că aceea e definiţia omului contemporan, a omului dezumanizat.
Într-o asemenea societate, să fii idealist e sinucidere curată. E trist
când încă din adolescenţă conştientizezi că respiri un aer poluat, când
răutaţile altora îţi frâng o aripă. Atunci, te intrebi: ”Cum să zbor
doar cu o aripă?” Dar, cine zice că trebuie să zbori? Stai liniştit,
ăsta e doar începutul...în curând o vei pierde şi pe a doua. Totuşi, să
nu ne lăsăm demoralizaţi în faţa acestei avalanşe sociale. Nu zic că
banii ar fi inutili, dar in goana după bani, am uitat sau poate am dat
la o parte şi alte valori esenţiale.
Se mai poate face ceva ca să restabilim echilibrul? N-ar strica să
încercăm, să luptăm chiar dacă avem impresia că luptăm cu morile de
vânt. Deşi principiile şi valorile sunt implementate din familie, şi
profesorii ar putea sa încerce să modeleze elevii, aşa cum numai un
sculptor o face cu propriile materiale, să încerce să le cultive dorinţa
de cunoaştere, de autodepaşire, să le deschidă porţile spre o lume mai
bună (nu mă refer la lumea de dincolo), iar profesorii de română să
cultive sensibilitatea.
Iar acum, în final, mă intreb: De ce unii oameni sau majoritatea
preferă să-şi trăiască viaţa alergând după comori efemere? Poate pentru
că efemeritaea e un atribut care ne caracterizează şi pe noi? Voi ce
credeţi?
Autor: Coman Andra Diana, Elevă la Liceul Teoretic “Bogdan-Vodă”, Vişeu de Sus
