Am o stare tare ciudată, vreau mai mult de la mine. Vreau să mă împac cu
mine....In aer e o caldura liniştită. Totul
în jur pare adormit.Toamna capată glas...e ecoul surd al frunzelor ce incep să cadă...Ploaia săruta pământul
cuprizându-l in braţele sale cu şuvoaie îndrăzneţe.Frunze plutesc,şoptind secrete culese din tăceri,sub o ploaie de vise. Natura suspină prin fulgere, fulgere lungi ce străbat norii si înfricosează.
Mă trezesc din somn cuprinsă de o mireasma de tinereţe,ce mă ridică din inima întunericului.
Ies din casă cu paşii incerţi si tăcuţi.Privesc cerul...Lumina lunii se
sparge în mii şi mii de cioburi care la randul lor se sparg.Plutesc printre
notele cântecului pe care glasurile lor ascuţite îlîngână.Închid ochii şi o simt exact aici,în mine, cum se desprinde de pe cer şi se îmbină cu imaginaţia mea. Mă atinge,iar eu o simt atât de rece,atât de
fină… Atât de pură si nevinovată,cum apare ea pe nevăzute,cum o văd si cum o simt eu aşa izvorăşte din mine dorinţa de a o privi neîncetat,nopţi şi nopţi de-a rândul.Izvorul infinit al luminii din care ies suliţe de lumina ce străpung mereu şi mereu ochii mei mă copleşeşte. Dar ochii mei mici şi negri nu înoatăîn lumină, în atâta stralucire ,aşa că orbiţi de întuneric se închid. Dar şi aşa eu tot o văd, căci ea apare ca o zană de praf.
O admir chiar si în vis, dar dorul meu de a simţi atingerea atât de pura a ei izbucneşte din mine, şi o prinde…o strange atât de tare încât ea sfarşeşte transformatăîn frumuseţe…apoi dispare. Adorm,dar ea nu mai apare,rămâne acolo sus
pe cer ,unde o pot privi eu noapte dupa noapte…dar acum somn uşor...
Literatura
pentru mine înseamnă litere ce şi-au găsit rostul, cuvintele minţii, trăiri
sufleteşti, culori, miresme, senzaţii, eliberare de constrângeri, de timp, de
religii sau mişcări...
Literatura
pentru mine înseamnă o escapadă la mare în septembrie cu doar 5 lei în buzunar,
cu rucsacul în spate, trei prieteni buni, un pachet de ţigări şifonat şi un
aparat foto...
Literatura
pentru mine înseamnă un salt cu paraşuta de la zece mii de metri, un râu
învolburat şi mânios de munte sau un lac nemărginit de liniştit, o ploaie rece
de toamnă sau una rapidă de vară, un tunet ce îţi vibrează până în plămâni...
Literatura
pentru mine înseamnă libertate, aer curat, lumină, viaţă şi moarte...
Literatura
pentru mine înseamnă...
-evadare
din realitate
-un amalgam
de idei profunde şi sentimente
-prilejul
regăsirii de sine prin identificarea cu anumite personaje
-o nouă
viziune asupra lumii
-dezvoltarea
propriilor orizonturi
-VIAŢA
Literatura
pentru mine înseamnă pentru mine detaşare, ambiţie, voinţă, sentiment, pasiune ....în
a termina acea carte începută ce-ţi face cu ochiul, o pregătire pentru viaţă .
Literatura pentru mine înseamnă cel mai bun prieten. E acel
prieten care mă ascultă necondiţionat în tăcere atunci când în jurul meu se dau
lupte crâncene şi batjocoritoare pentru problemele existenţiale. Este acel
prieten care mă acceptă aşa cum sunt: mică, urâtă,
baieţoasă. Este prietenul care nu râde de mine dacă nu ştiu să merg pe tocuri,
nici măcar nu-mi cere asta. Nu mă îndeamnă să fiu ca cei fără inimă; să-mi doresc
maşini sau averi. Literatura este singurul bărbat în care poţi avea încredere
că nu te minte, nu te înşeală şi îţi dă siguranţa că vei fi mereu protejată.
Literatura nu e o curvă care nu face decat rău şi distruge vieţi. Literatura
este elixirul minţii învolburată de cunoaştere şi cel mai pur şi ceresc
sentiment: dragostea. Literatura pentru mine este totul. Literatura te
ajută şi să închizi ochii la răutăţile şi frustrările celor din jur. Pentru că
ştim...oricât de buni am fi şi oricât am încerca să ne integrăm în societate,
exista cineva care îşi refulează frustrările asupra noastră.
Literatura e ...totul. Datorita ei am devenit
"visătoare cu normă întreagă". Literatura e o arhivă de sentimente şi
personalităţi. Literatura e ură, mânie, furie, dragoste, generozitate. Literatura
e un instrument care te ajută să te autoeduci.
Literatura pentru mine înseamnă un gest de
libertate, o opţiune personală ( cum citesc, ce citesc, când, pe cine, de ce
citesc), o formă de detaşare de realitate, o întâlnire cu minţi , simţiri
unice, memorabile, polemice sau suave, convingătoare, sensibile sau ironice. Cu
fiecare personaj trăiesc, simt, gândesc, îmi imaginez. Cu fiecare scriitor
urmez o cale, experienţe prin care am trecut sau voi trece, universuri posibile,
lumi imaginare sau simililumi ( cum le-ar numi Blaga) şi în final simt zestrea
umană în mine: iluziile, sentimentele, speranţele, înfrângerile, dilemele care
ştiu că nu sunt doar ale mele, ci aparţin ancestral tuturor. Prin literatură eu
devin de fapt noi.
Contribuitori: Alexandra Marincat, Andra Coman, Maria Pop, Adeline
Timiş, Diana Grad, Monica Grad
La
Festivalul Interjudeţean “Armonii de primavară”, desfăşurat sâmbătă, 21 mai
2011, au fost prezentate la o expoziţie de arte vizuale câteva lucrări ale
tinerilor artişti vişeuani. Expuse în holul primăriei vişeuane, ca preambul la
întâlnirea poeţilor din nordul ţării, lucrările lor de desen, grafică şi
sculptură au fost prezentate de Zsegora Ghertrude, professor de arte plastice
la Liceul Teoretic “Bogdan- Vodă”, din Vişeu de Sus.
Dintre
artiştii în devenire prezenţi- majoritatea sunt elevi de gimnaziu şi liceu,
dornici să urmeze Academia de Arte Plastice şi Design- l-am intervievat pe
tânărul Alex Lazăr, elev în clasa a 12-a la Grupul Şcolar Vişeu de Sus. Dintre
cei prezenţi, acesta pare a fi, de departe, unul cu o viziune personală, extrem
de originală .
R- De cand pictezi/desenezi?
Alex- De aproximativ un an, am mai
încercat şi înainte, dar nu m-am concentrat niciodată prea mult pe asta.
R-Cum ţi-ai descoperit această
pasiune?
Alex –Sincer, nu ştiu , influenţa
unor prieteni care au văzut ca ma pricep un pic şi, având în vedere că
întotdeauna am fost atras de arta vizuală, a fost destul de simplu să încep cu
asta
R-
Cum lucrezi? Cum îţi alegi subiectul pentru ceea ce desenezi/pictezi?
Sau şi mai
bine- ce trebuie să aibă un obiect sau o persoană ca să devină subiectul
creaţiei tale?
Alex - În mare parte lucrez acasă ,
în faţa calculatorului, nu trebuie să
aibă nimic special,trebuie să-mi vină mie ceva în minte, ca să mă folosesc de
subiect şi de obicei e destul de
simplu, încerc cât de mult să tot scot ceva nou căt de des posibil.
R-
Am văzut în desenele tale şi o tendinţă abstractă, de a reprezenta poate
chiar idei, te indruma cineva? Sau ţi-ai găsit stilul tău personal facând asta?
Alex - Nu cred că am stilul meu propriu
, încerc doar să nu mă adaptez la stilurile altora , acum cand avem internetul
la degete e foarte simplu să fii în ton cu arta contemporană , de aceea verific
în fiecare zi ce apare nou şi încerc să trag câte un pic din fiecare stil, ca
să vin cu o combinatie diferită.
Caut originalitate, dar e greu de găsit ,
chiar şi pe a mea.
R-
Da, trebuie să recunosc că impresia mea, privindu-ţi lucrarile e că ai
un stil extrem de personal şi nu seamănă cu al nimănui.
Prin urmare, originalitatea e criteriul
pe care îl urmezi în primul rând?
Alex -Da , e foarte uşor să plagiezi şi
cred ca toţi ar trebui să ocolească asta.
R-
Da, plagiatul e o problemă importantă, ce părere ai despre cei care
creează într-un stil pentru ca aşa e la modă?
Alex -E o pierdere de timp , moda
trece şi cred că trebuie să fii peste
modă ca să atragi atenţia
R- ce face atunci o operă - fie ea
picturală- să fie recunoscută peste timp?
Alex -Aaa...reclama , pentru început ,
pentru că, logic, dacă o ţii numai
pentru tine, nu va fi recunoscută prea curând
şi , da , iar mă întorc la originalitate, asta trebuie să facă o operă
de orice fel, să spargă gura targului.
Lumea vrea mereu ceva nou, de asta
trebuie să le oferi constant ceva nou şi prin asta devii tu din ce în ce mai
bun.
R- Da, arta de consum versus arta pentru
artă.
În
ce măsura contează pentru tine aprecierile sau criticile altora?
Te influentează?
Alex -Da ,
bineînţeles, le apreciez în prima fază,
dar mă şi influentează, dacă sunt critici constructive, încerc să mă
folosesc de ele pe parcurs, iar dacă nu , încerc să fac ce ştiu eu mai bine
pentru stârni şi mai multe aprecieri/critici, deci, da, mă influenţează mult,
contează mult părerea altora, dar fiecare decide ce ia din părerile altora şi
ce nu.
R-
ai avut parte de păreri ale specialiştilor- profesori de arte plastice,
critici de artă, pictori- care te-au ajutat să te formezi?
Alex –În afara de îndrumările şi criticile
domnişoarei profesoare Zsegora , nu chiar , am avut parte de critici şi pareri
ale unor studenţi la arte şi ale câtorva artişti tatuatori , destul de
cunoscuţi în domeniul lor.
Şi, da, ale unor pictori locali
R- Ce gen de pictură îţi place ţie
personal? Există vreun pictor/designer/grafician pe care îl admiri pentru ceva?
Alex -Ca gen ar fi puţin realismul, şi, da, îmi place mult arta
lui Dali, l-am urmărit o vreme, dar apreciez mult artiştii actuali , care
activează în mai multe domenii ce ţin de artă , artişti precum Kat Von D, Drew
Brophy sau Corey Miller.
R- am văzut ceva dalian într-un desen al
tău- esti atras mai mult de abstract în artă?
Alex - Puţin , încerc să îmbin abstractul
cu realismul.
R- pomeneai de tatuatori, consideri
tatuajul o artă? Sau cel putin o artă a prezentului?
Alex -O consider o artă, mereu am
considerat-o aşa , având rădăcini în culturi vaste ,chiar cred că e o artă
destul de străveche .
R- Exact
Ieri se repeta în discursurile
scriitorilor ideea că nu poti trăi din artă.
Că arta e fără utilitate şi, totuşi, de
ce oamenii aleg tatuajul ? De ce cumpără tablouri valoroase?
Alex - Nu cred că poti trăi din artă,
atâta timp cât te ocupi doar de pictură sau numai de grafică, e greu să
profesezi într-un singur domeniu şi
când eşti artist , nu înţeleg de ce ai vrea să te limitezi la un singur stil ,
de ce să nu înveţi săa acoperi mai multe domenii, în felul acesta nu dispari.
Oamenii care aleg tatuajul , din câte
cunosc eu, majoritatea au ales tatuajul pentru că e ceva personal , când te
tatuezi , trebuie să ai un scop, pentru că e o bucăţică de artă ce rămâne cu
tine până mori , poţi să te tatuezi şi din simplul fapt că îti place acel
artist şi vrei ca tu să fii " pânza" lui, ca să spun aşa .
Pe de altă parte, cei ce cumpără
tablouri valoroase , ori sunt colectionari înrăiţi care chiar apreciază arta ,
ori , cum cred eu că fac majoritatea , vor doar să se mândrească cu ceva scump,
fără a şti ce semnificaţie are acel tablou sau imagine sau ce-şi atribuiesc ei.
R -Internetul te ajută să-ţi
promovezi creaţiile?
Alex - Da , foarte mult , reţelele
sociale, precum facebook-ul sau reţelele de promovare a tinerilor
artişti, precum deviantart, sunt de mare ajutor în zilele astea.
Dar e periculos pentru că
te poti promova foarte bine, dar poţi fi şi furat cu uşurinţă.
R- Cum vezi arta viitorului?
Alex - Nu prea ştiu ce să zic în
privinţa asta, având în vedere că se chinuie acum să supravieţuiască , ar putea
chiar să dispară încet-încet pe viitor .
Oamenii nu mai pun accent pe
artă în viaţa lor, atât cum o făceau altadată.
Sunt preocupaţi de alte
probleme.
Ca şi în muzică, câte influenţe poate avea
muzica şi mulţi care uită ce înseamnă
ea
R-cum pot fi protejaţi şi promovaţi
artiştii
Alex -
Există asociaţii şi concursuri, pot fi de mare folos să te promovezi pe anumite
căi , dar cred că sunt mai de folos pentru a cunoaşte lumea bună, pentru a te
prezenta în faţa unor personalităţi, pentru ca mai târziu să decidă ei ce fac
cu tine.
Dar la rândul nostru ne
folosim unul de altul , ei de noi şi noi de ei , fiecare în scopurile sale.
Interviu realizat de Monica
Maria Grad, profesor de limba şi literatura română la Liceul Teoretic “Bogdan-
Vodă”, Vişeu de Sus
În cadrul ediţiei celei de-a XXXIII-a a
Festivalului Interjudeţean “Armonii de primăvară “ numeroşi scriitori au fost
prezenţi la primăria din oraşul Vişeu de Sus pe data de 21.05.2011 , printe ei
aflându-se şi Virginia Paraschiv , Mihai Ganea , George Vulturescu , Gabriel
Ciuban, George Târa precum şi alţii.
Domnul
George Vulturescu a acordat un interviu elevilor Liceului Teoretic “Bogdan-Vodă” din Vişeu de Sus. La prezentarea
domnului Lucian Perţa , director al Casei de Cultură din Vişeu de Sus , l-a
recomandat pe acesta ca fiind un scriitor ce oferă mereu un aer proaspăt
lectorilor , poet al Nordului , având ceva special în felul lui de-a fi. De
asemenea , a mai adăugat faptul că domnul Vulturescu are multe calităţi
speciale care cu timpul vor scoate la iveală adevăruri “dureroase”.
Pe
de altă parte , la începerea Festivalului “Armonii de primăvară” , George
Vulturescu s-a declarat complet dezamăgit de faptul că în magazine nu
prea sunt găsite anumite reviste , fiind nesigur şi de cariera sa
internaţională.
“ -Prima mea carte am scris-o , precum şi publicat-o în anul 1998 ,
numindu-se “Frontirea dintre cuvinte” , apărând la editura “Litera”.
-
Ce reusite aţi avut până in acest moment?
-Pot să spun cu mândrie faptul că am publicat
revista Poesis , în acest moment sunt reprezentantul acesteia , pe de altă
parte ea fiind prima revistă de poezie din ţară.
-V-aţi dorit dintotdeuna să fiţi poet sau aţi
dorit să deveniţi altceva in tinereţe?
-De la început am ştiut că voi fi scriitor şi
voi rămâne scriitor.
-Mai aveţi în plan şi alte lucrări cu caracter
asemănător celorlalte volume scrise de dumneavoastră?
-Da , cu siguranţă. Poetul până e în viaţă
scrie
- Câte volume aţi publicat până acum ?
- Şaisprezece volume publicate , numeroase
poezii precum si eseuri.
-Mulţumim frumos pentru acest interviu. O zi
plăcută.
-Mulţumesc şi eu. “
De asemenea , domnul George Ţâra a
avut amabilitatea de a răspunde unor întrebări ale elevilor. La caracterizarea
domului Lucian Perţa , domnul Ţâra reiese a fi un om care a reuşit să menţină
tonul de studenţie viu , onorând de asemenea fiecare ediţie a acestui festival.
-Mă numesc George Ţâra , 59 ani .
-Domnule Ţâra , când v-aţi inceput cariera?
-Am început în studenţie , în jurul vârstei de 20 ani. Luând-o
altfel , am fost şi profesor , colaborant al presei culturale , prese de
critică literară , după revoluţie am lucrat la revista “ Cuvântul ” . În anul 1996 am revenit în Bistriţa unde am
lansat un cotidian “Actualitatea Bene” , o revistă de etnografie şi etnologie , actualmente lucrez la o
revistă ecologica care se numeşte “Ecotera”.
Din păcate , scuzându-se , domnul George Ţâra a fost nevoit să se
retragă alături de ceilalţi colegi ai săi în sala de deschidere a festivalului.
Astăzi, 21.05.2011, la primăria oraşului Vişeu de Sus a avut loc
a XXXIII-a ediţie a Festivalului “Armonii de primăvară”. Începând cu ora 10:30
au sosit în faţa primăriei oraşului scriitorii maramureşeni şi viitorii pictori
vişeuani. Domnişoara profesoară de arte plastice Szegora Gertrude a deschis
această festivitate cu frumoasa expoziţie de artă realizată de elevii claselor
V-XII, aparţinând Liceului Teoretic “Bogdan-Vodă” şi Grupului Şcolar Vişeu de
Sus. Aceştia s-au mândrit cu câteva picturi, sculpturi şi lucrări grafice unite
într-o expoziţie de lucrări reprezentative.
După această expoziţie, scriitorii şi cei
care au realizat picturile au fost intervievaţi de către elevii Liceului Teoretic
“Bogdan-Vodă” din Vişeu de Sus.
Cei prezenţi au fost rugaţi să poftească în
sala mare de şedinţe a Consiliului Local, unde fiecare scriitor a putut să ia
cuvântul şi să vorbească despre scrierile sale. Primarul Vasile Ciolpan a fost
şi el prezent la acest eveniment, felicitând poeţii maramureşeni. În sala de
sedinţe domnul Perţa Lucian, director al Casei de Cultură din localitate, a
început sedinţa prin a prezenta scriitorii. Aceştia sunt:Virginia Paraschiv,
Mihai Ganea,Viorel Mureşan, Ştefan Doru Dăncuş, domnul GeorgeVulturescu, Gavril
Ciuban, George Ţăra ,Gheorghe Sasu, Aurel Pop. Ei şi-au prezentat cărţile şi
revistele apărute încă din 1990. Printre celebrele reviste maramureşene se
numără revista ”Poesis” a domnului Vulturescu sau editura “Transilvania” a
domnului Mihai Ganea. S-a abordat subiectul cărţilor, subiectul literaturii
române contemporane şi destinul ei astăzi , subliniind rolul semnificativ în
viaţa românilor şi a tinerilor din ziua de azi. Literatura română este
îmbogăţită prin creaţiile lor , iar Festivalul “Armonii de primăvară” este un
semn de recunoaştere a acestora şi în acelaşi timp de deschidere către publicul
cititor .
Realizat
de Mărioara Vancea, elevă în clasa a 9-a E
Motto: “ Puterea celui cu
adevărat puternic astfel se manifestă: să ştii că poţi distruge pe cineva, să
n-o faci şi acela să nu ştie.” Marin Preda
„În lumea asta
infernală/ Cu nebunia în derivă,/Prefer greşeala personală/ Decât prostia
colectivă.” Constantin Tudorache
Dacă arta e chemată să exprime
frumosul în diversitatea formelor sale, iar a pierde nu pare să aibă vreo
legătură cu frumosul, atunci titlul de faţă pare total nejustificat. Nimic mai
fals, căci, aşa cum în aparenţă ceea ce e frumos ascunde un preţ, un sacrificiu
sau chiar o povară, câştigul sau succesul are un preţ consistent. Însă ce
legatură are cu pierderea?
Deseori mi se întâmpla să mă opresc
preţ de o clipă şi să mă gândesc la eroul tragic: eroul care trebuie să moară
pentru a salva o idée sau un principiu. Fireşte că de fiecare dată mi se părea
nedrept, lumea strâmbă şi absurdă şi fireşte incapabilă să valorizeze nu numai
principiile, dar şi omul superior pe care orice fiinţă umană, convenţie
socială, ordine umană şi morală ar trebui să-l recunoască. Ei bine, în lumea
reală, acestea din urmă nu numai că nu reprezintă constante, dar nici măcar nu
sunt necesităţi.
Prizonieri ai nevoilor primare, fiecare ne cuibărim în interiorul
reconfortant şi iluzoriu al mulţumirilor şi necesităţilor imediate, iar cele
care sunt dincolo de lumea materială, respectiv ideile, principiile par a fi
inumane sau cel puţin deplasate în raport cu realizarea imediată a lucrurilor
posibile, realizabile şi facile. Prin urmare, dacă ajungi să valorizezi ceva ce
nu depinde de interesul imediat, te-ai autocondamnat să urci un munte către
vârful căruia cei care te însoţesc
devin din ce în ce mai puţini. Căci tăria credinţelor se atenuează odată cu
profunzimea şi duritatea confruntării lor cu realitatea. Şi în definitiv e
normal să fie aşa. Drumul drept nu e făcut pentru oricine, tăria principiilor
nu stăpâneşte decat pe aceia capabili de renunţare la sine şi aceasta din urmă
e dificilă şi, de aceea, pentru cei puţini şi dezinteresaţi. Mi-a luat multă
vreme până să spun lucrurilor pe nume, până să acţionez, să ajung să-mi păstrez
sufletul undeva într-o sferă intangibilă celor care caută neapărat să-mi vadă
interiorul, să găsească slăbiciunile şi să poată astfel desconsidera şi
condamna pe cel care are de afirmat un principiu şi în consecinţă de înfruntat
atacurile adiacente. Drumul adevărat de abia acum începe. Din momentul în care
înveţi să spui NU.
Laşitatea mea fără margini…Dacă eu însămi aş
depinde de principiile, sentimentele şi ideile pe care le promovez, nu ştiu
dacă aş putea fi mulţumită sau dezamăgită. Nu îţi dai seama de importanţa şi
valoarea unui om până nu îl pierzi, până nu ai nevoie cu adevărat de sprijinul
şi prezenţa lui. Îmi dau seama constant că ceea ce fac nu e suficient, e o
palidă, falsă, uneori chiar ofilită floare. E reflexul unei laşităţi
înfiorătoare. De asta îmi dau seama în permanenţă de câte ori nu spun
lucrurilor pe nume, de câte ori nu mărturisesc oamenilor de valoare cât
înseamnă, cât îi iubesc sau cât de necesar şi vital e aportul lor pe-o lume de
nimic.
Mi se întâmplă să cunosc cu adevărat
câte un om de curaj, să-i simt golul din suflet, principiile nealterate în
pofida golului, cum mi s-a întâmplat recent. Atât de similar mie: în neputinţa
de a fi fost vreodată liber, în nevoia de a fi înţeles, în efortul neobosit şi
neîntrerupt de a face ceea ce trebuie, până la capăt, până în pânzele albe, în
ciuda tuturor opreliştilor, aşa cum e în realitate nevoie. Şi totuşi, acest om
duce un teribil război- cu sine însuşi şi cu toată lumea. Un război cu sine
însuşi pentru că realmente conştientizează ce au făcut influenţele şi ceilalţi
din el şi ce este el în realitate: un om candid, prietenos, afectuos, uman
peste măsură.
Cu cea din urmă pentru că nu îl lasă să fie liber,
pentru că îi pasă, pentru că e acolo de fiecare dată când ceva rău se întâmplă
şi, în pofida neantului din suflet, nu ezită. Merge de fiecare dată până la
capăt. Şi trebuie să recunosc că asta mă copleşeşte şi îmi dau seama realmente
cât înseamnă un asemenea om. Dacă ar fi să realizez în inima mea un colaj cu
oameni, i-aş alege pe cei de curaj, pe cei modeşti în adevăratul sens al
cuvântului, pe cei ale căror fapte vin cu adevărat numai din suflet. Şi dacă ar
fi să mă aleg pe mine printre ei aş ezita pentru că propriul meu război cu mine
însămi e încă fad.
Încă
din anii copilăriei, din curiozitate, am întrebat pe unii,
pe
alţii, ce este iubirea. Din păcate, niciodată nu am obţinut un răspuns concret.
Anii au trecut şi am întâlnit prima iubire, o iubire amară, plină de
lacrimi şi suspine, alături de nopţi nedormite. Eram cu gândul doar la ea. Nu puteam să fac ceva: să mănânc, să
mă joc etc. fără să mă gândesc
la ea. Brusc a devenit pentru mine un viciu. Atunci mi-am dat
seama
că viaţa pe care o trăiesc nu este numai roz, printre lucrurile bune şi
momentele plăcute ale vieţii, există şi necazuri şi suferinţe. Tot din prima
mea iubire am realizat cât de plăcut este acel sentiment, care se manifestă
alături de unele reacţii ciudate: când o întâlneam (pe stradă...sau la şcoală
), inima îmi bătea cu putere, nu puteam să- mi iau ochii de pe ea- de
parcă îmi erau lipiţi sau oarecum blocaţi în orbite, uneori nici nu clipeam, de
teamă să nu îmi dispară din faţa ochilor; când se apropia, rămâneam fără
cuvinte, pur şi simplu eram amuţit şi nu înţelegeam din ce cauză mi
se întâmplă toate astea. Dar un om
îndrăgostit, o persoană care iubeşte are
sufletul senin şi inima curată, precum e cerul cristalin când noaptea-i
înstelată. Iubirea, doar iubirea, în unele cazuri te poate schimba.Te poate face să devii un om mai bun, cu suflet şi cu
coloană vertebrală. Omul care iubeşte cu adevărat, nu poate fi un om rău, pentru
că inima lui bate cu
putere
şi cu caldură, sufletul i se înseninează şi totodată mintea i se purifică.
Azi, iubesc din nou, poate nu
cu aceeaşi flacără a pasiunii şi cu aceeaşi ardoare cum am făcut-o pentru prima
dată, dar sunt foarte fericit, pentru că atunci când iubeşti şi simţi că eşti
şi tu la rândul tău iubit, fericirea
vine de la sine. Azi îmi este uşor să zâmbesc, pentru că gust din fiecare
moment plăcut al vieţii. Iubesc, trăiesc aşa cum vreau să trăiesc,
asta
doar pentru a mă putea elibera de stres şi de griji, dar functionează. Uneori
zâmbesc chiar prea mult, dar fericirea şi bucuria nu strică niciodată.
Din
aceasta cauză sunt adeptul următoarei zicale: "Cauta fericirea şi bucuria
în lucrurile mărunte". Viata asta devine uneori grea şi amară, dar trebuie
să ne desprindem de grijile cotidiene şi să ne gândim puţin mai mult
la fericire şi la liniştea sufletească.
Prin urmare, iubeşte ! Iubind,
vei fi un om mai bun, un om cu
sufletul
deschis şi inima curată.
Autor:
Ştefan Vlaşin, elev în
clasa a XI-a A la Liceul Teoretic „Bogdan- Vodă”,
În viaţă ai un drum de parcurs
: cu bune, cu rele, viaţa este creatoare , iubeşte-o…..nu te lăsa
chinuită de prejudecăţi, ascultă-ţi inima şi rosteste-o . Fii mândră de
cine eşti, nu te da la o parte din mâna soartei. Fii tu însăţi, aşa cum
sunt eu, poate nu sunt scriitoare, dar scriu, poate nu sunt creatoare,
dar creez, poate nu sunt ascultată, dar ascult. Şi totuşi, uită-te la
mine, cine ar fi crezut că într-o zi o persoană aşa ca tine să asculte
un suflet nevinovat ca mine? Tu care te zbaţi întrucâtva între realitate
şi aparenţă, între asumare şi iluzie, între curaj, ambiţie şi complexe
sociale şi, mai ales, între mai multe feluri de a iubi. Tu, capabilă să
descrii nuanţele infinitezimale ale preadolescenţei, să descrii sugestii
subtile ale sufletului şi inima să-ţi bată înflăcărată şi fără temeri,
oare tu eşti capabiă să asculţi durerea unui suflet ca al meu? Eu spun
mereu acelaşi lucru: ”Sunt atâtea colţuri de lune pe care nu le-am
văzut, sunt atâţia oameni pe care aş fi vrut să-i cunosc . Oameni ca
tine. Mi- aş dori să te cunosc personal, să- ţi citesc cuvintele pe care
le rosteşti cu buzele tale pline de catifelare. Să te privesc în ochii,
să- ţi simt inima cum bate spre ademenire. Aş vrea să citesc printre
rânduri la aceeaşi lumină scăzuta de amurg. Dar răspunsul…Dar răspunsul
vine din supleţea scriiturii, din natureleţea ta, din dezinvoltura ta,
aşa cum ştiu căt munceşsti tu, Cella Serghi, pentru dezinvoltura aceea. Întro zi poate te voi avea alături, iar în
acea zi eu voi privi în ochi şi îţi voi spune: „ Ai rămas aceeaşi, Cella
Serghi, ca întotdeauna!
Cu drag,
Iremediabila Mihaela din lumea interbelică!
Autor: Loredana Mihaela Sedlac , elevă în clasa a IX-a E la Liceul Teoretic „Bogdan-Vodă”, Vişeu de Sus
Mă bucur enorm de mult că am ocazia de a-ţi
trimite o scrisoare. Am citit cu mult drag “Romanul adolescentului miop” şi am
rămas plăcut impresionată de lucrurile dezvăluite în acest frumos roman. Te
respect enorm de mult prin faptul că puţini tineri doresc să-şi deschidã
sufletul în faţa atâtor cititori. Felul tãu de a fi şi timiditatea sunt
regãsite la toţi adolescentii, printre care mă număr şi eu. Eu nu te consider o
persoană ciudată, ci doar un tânăr care a trecut prin greutăţile vieţii încă de
mic.
Eu te inţeleg şi cred că inima ta
îndurerată şi veştejită de supărările vieţii a suportat destule şi a trecut
prin etapele dificile prin care un tânăr nu ar fi trebuit să le întâmpine. Aş
vrea din tot sufletul să citesc la fel de mult ca tine, să descopăr universal
cărţilor. Cred că puţini adolescenţi se preocupă de citit. Îmi pare rău că ai
rămas corigent la cele două materii, dar consider că ar fi trebuit să oferi mai
multă atenţie şcolii. Chiar dacă eşti pasionat de citit, sunt şi alte lucruri
importante de rezolvat pe care nu le poţi lăsa baltă.
Apreciez enorm de mult faptul că ai
iniţiativă, obţii mereu ceea ce vrei şi
nu te laşi condus de nimeni. Aş fi vrut să cunosc faimoasa mansardă,
locul amintirilor tale, locul în care ai citit în fiecare clipă a vieţii tale.
Îmi place că eşti o persoană sociabilă şi te intregrezi repede în grupuri sau
societăţi, cum ar fi “Muza”.
Singurul lucru care nu mi-a plăcut în viaţa
ta este acela că renunţi foarte greu la complexele tale. Nu ar trebui să
asculţi de cei din jur. Realizează-ţi visele, zâmbeşte când vrei să plângi,
înfruntă problemele cu fruntea sus şi nu regreta nimic care te face să
zâmbeşti. Sunt mândră de tine prin faptul că le-ai dovedit prietenilor tăi că
poţi face faţă acelei sâmbete romantice, care nu a fost deloc aşa cum ţi-ai
imaginat-o.
Sunt fericită că am citit şi am aflat multe
despre viaţa ta, în care m-am regăsit. Aş fi vrut să ne cunoaştem,s ă depănăm
amintiri din viaţa fiecăruia şi să legăm o prietenie.
Cu mult respect şi o îmbrăţişare,
Mărioara Vancea
Autor: Mărioara Vancea, elevă în clasa a
IX-a E, profil filologie , la Liceul Teoretic “Bogdan-Vodă”, Vişeu de Sus
