Structurată  în jurul unor preocupări permanente 
pentru lectură, a discuţiilor despre lectură, despre drepturile 
cititorului, Lecturiada a debutat la Liceul Teoretic “Bogdan- Vodă” din 
Vişeu de Sus, marti, 20 octombrie 2010 şi se va întinde pe parcursul 
întregului an şcolar 2010/2011. Printre participanţii prinşi în mrejele 
lecturii s-au numărat elevi care, fie au mai făcut parte din cercuri de 
lectură, fie au fost participanţi direcţi la Concursul Naţional “G. 
Călinescu” sau “Ionel Teodoreanu”, ai concursurilor de poezie, proză 
scurtă şi eseu, fie cititori motivaţi de gustul pentru lectură.
      Activitatea coordonată de 
profesoarele Ligia Greta Buzsor şi Monica Maria Grad a debutat cu câteva
 discuţii şi chestionare prin intermediul cărora a fost abordată 
problematica influenţei lecturii în viaţa umană şi a drepturilor 
fiecărui cititor. Răspunsurile elevilor au fost confruntate cu 
“Drepturile imprescriptibile ale cititorului”, formulate de Daniel 
Pennac. Printre acestea se numără: dreptul de a nu citi, dreptul de a 
sări peste anumite pagini, dreptul de a nu termina o carte, dreptul la 
bovarism (boală textual transmisibilă) etc. 
      Întâlnirile 
viitoare urmează să fie coordonate tematic, să surprindă diferite 
paliere ale lecturii, niveluri de interpretare şi integrare a lecturii 
în viaţa umană, de (re)descoperire a plăcerii fundamentale a 
lecturii. De asemenea să organizeze activităţi diversificate pentru 
receptorii pasionaţi de literatură: concursuri, dezbateri, joc de rol, 
proiecţii, sloganuri pro lectură, exercitii creative.
     Prin 
urmare toamna Lecturiadei a debutat sub semnul nevoii de lectură  într-o
 lume grăbită, preocupată de griji cotidiene, dar având valoarea unei 
călătorii şi a unui popas într-o lume în care cititorul îşi poate asuma 
propriile legi, sentimente, iluzii, visuri, care nu sunt numai ale sale,
 ci aparţin zestrei umanităţii, realizând astfel o comunicare cu 
“departele” nostru- scriitorul şi lumea imaginată.

