Tomoiagă Daniel - "Valori răvăşite"

Valori răvăşite      Încerc să mă regăsesc , trebuie să spun ceea ce simt, un film îmi face cu ochiul din partea de jos a ecranului, iar eu să stau aici, încercând să elaborez un eseu despre anumite valori şi să-l vând vânătorilor de valori? Nu, ba da, unde îmi este ambiţia? Acea valoare despre care intenţionez să scriu? Închid fără regret  iconul frumos colorat din partea de jos şi cu degetele reci şi tremurânde încep să retrăiesc, amintiri , nimic concis însa am hotărâre,  scrisul a fost întotdeauna prietenul meu în clipele grele  această artă mi-a fost loială, închd ochii şi scriu: Privesc pe fereastră, o picătură mare de apă evadând spre căldură se prelinge pe frunte, afara Fata Morgana nu dispare; închid ochii gândidu-mă la viitorul pe care-l am în faţă, şansa de a schimba lumea, de a schimba valorile actuale, unele dintre ele… aţipesc (cred), iar în urechi aceleasi cuvinte sâcâietoare : “nu ai valoare”, deschid ochii sperând că visez, în jur totul e la fel, afară aceeaşi Fata Morgana. O bătrânică stă în picioare lângă mine, nimeni nu-i oferă locul: “-Stai, mătuşă, jos!” se uită la mine, îmi mulţumeşte din ochii ei negri şi se aşează, în acelaşi timp în care un tânăr îmi zâmbeşte ironic şi răutăcios, sunt în microbus (mijlocul de transport până la liceul la care învăţ ), nu în iad, atunci de ce în urechi se repetă acel sunet care m-a anunţat că nu am valoare? Detectez repede sursa acelui sunet; boxele de 100 de Watt aşezate peste tot prin microbuz. Ce greşeală am făcut de a suporta zilnic acest purgatoriu!? Muzica de suburbie, pe care eu nu o pot intitula muzică  este din ce în ce mai ascultată, de tineri, de cei cu vârste medii , de cei bătrâni, ce s-a întâmplat? De când s-a întors lumea pe dos, valorile devenind nevalori şi invers? De când ospitalitatea, bunul simţ şi respectul au scăzut pe scara nesigură a valorilor, pe locul lor urcând incultura şi indiferenţa?    Încerc să privesc în oglinda sufletului meu, sperând să nu fie aşa destorsionată, încât să nu-mi găsesc valorile pe care mi-am clădit speranţele, sunt acolo, doar că nu se potrivesc cu ale majorităţii, fără să-mi dau seama încep să mă acuz de faptul că nu am fost atent la ceea ce se întâmplă în jurul meu, de schimbările produse, însă deschid ochii larg şi mă gândesc că dacă valorile mele nu sunt ca şi ale tuturor, asta nu înseamnă neapărat că eu am valorile greşite, iar prin spiritul meu combativ încerc să-mi demonstrez că nu greşesc. Totuşi, printre  fisurile  conştiinţei mele supuse presiunilor, descopăr că, deşi valorile sunt aceleaşi, formele lor s-au schimbat, au devenit maleabile pentru diferitele circumstanţe, privesc încă o dată retrospectiv şi îmi dau seama că mă regăseam în ele doar atunci când în orizont soarele nu apărea, însă le aruncam cât- colo, în cutia frumos făurită de meşteri bătrâni şi înţelepţi, în cutia valorilor pentru a ţine companie lucrurilor incompatibile atunci când îmi stăteau în cale. Ambiţia, dăruirea şi loialitatea au fost răsucite pe firul de aur al unei bijuterii preţioase, şi uitate. Nu ,nu credeam că este un pericol să le las acolo, nimeni nu s-ar atinge de ele, însă, încetul cu încetul,  treceau zile fără nici măcar să ma uit la ele, fără să le probez să văd dacă îmi vin bine. Credeam că nu mai sunt la modă, însă am realizat din fericire, nu târziu faptul că trecerea timpului le face mai preţioase şi cu cât sunt mai rare, cu atât sunt cautate in incercarea lor de restaurare. Insa s-a terminat, acestea sunt valorile mele şi nu mă voi eschiva în dorinţa de a le da drumul spre schimbarea lumii. Din aproape în aproape voi urmări hotărât împlinirea acestui scop şi chiar dacă nu va fi atins, voi trăi mândru că niciodată nu mi-am mai schimbat aspectul sufletului. Ceea ce este bun trebuie transmis înainte , la fel cum au facut înaintaşii mei la fel o să fac şi eu, iar în cele din urmă, înainte să privesc pe fereastra prafuită a lumii pentru ultima oară aceeaşi Fata Morgana va dispărea, atmosfera infernala va fi uitată de mult, sudoarea frunţii o să fie o amintire urâtă, iar o fetiţă cu chipul vesel şi privirea luminoasă va întelege importanţa valorilor, iar un bătrânel  cu ochii negrii şi părul alb va fi poftit să se aşeze şi  să împărtăşească fericire lumii, iar versul final va fi “a meritat!”.   AUTOR: Tomoiagă Daniel, clasa a XII-a, Elev la Liceul Teoretic “Bogdan- Vodă”, Vişeu de Sus

Adrian Urda (Viseu de Sus): Valorile vieţii

Sâmbătă, 20 Noiembrie 2010 08:21

Încep prin a spune că în prezent valorile vieţii omeneşti sunt neglijate necondiţionat şi nici măcar nu se mai pune accentul pe acestea. În acest eseu voi enunţa cel putin trei valori, care, după părerea mea, sunt cele mai importante şi esenţiale în viaţa omului. După cum ştim, omul de când s-a născut sau a fost creat, a avut tendinţa de a gândi, de a dezvolta şi de a crea. Din păcate, creaţiile omului din anii trecuţi şi chiar din prezent au fost dăunătoare, atât pentru el cât şi pentru Pământ, dacă ne referim la factorii poluanţi. Cred că cititorii acestui eseu şi-au dat seama de prima valoare pe care vreau să o enunţ şi anume valoarea planetei Pământ, care este cea mai mare valoare din punctul meu de vedere. Pământul este casa noastră de care e imperios necesar să avem griă, ca să putem trăi fără consecinţe şi totodată trebuie să o lăsăm la fel de pură şi generaţiilor viitoare. La fel cum mie nu îmi place să am dezordine şi mizerie în cameră, aşa trebuie să simtă şi ceilalţi oameni ( inclusiv eu ) în felul cum trăiesc pe Pământ. Desigur, nu sunt primul care gândeşte aşa, sunt şefi de stat care impun legi pentru protecţia naturii, dar să fim sinceri, poluare tot va fi, pentru că toti ne-am adaptat acestui tip de viaţă, în care industria ne oferă comfort, dar în acelaşi timp poluează. Aici se formează un cerc vicios, de exemplu: ne cumpărăm o mobilă nouă, un scaun de lemn, o masă etc. Aceste obiecte sunt porduse în fabrici, fabricile cumpără lemnul brut de la importatori sau exportatori, importatorii deţin hectare întregi de păduri pe care le „radiază” zilnic, tăindu- le. Tăierea copacilor duce la o producţie de oxigen scăzută, o producţie de oxigen scazută duce la degradarea stratului ozon care, de fapt, ne protejează, reflectând unele raze ale Soarelui , care, dacă ar intra în atmosferă, ar duce la distrugerea şi dispariţia rasei umane. Voi trece la altă idee, care este pusă în practică de ceva vreme, libertatea. Cu toţii ştim că democratia există de puţină vreme ( dacă luăm de la începutul începutului ) şi are consecinţe destule din care una este criza economică ciclică. Important este că oferă libertate fiecărui individ, atât de a gândi şi a crea, cât şi de a trăi şi de a explora. „Toţi ne naştem egali , educaţia ne deosebeşte” vorbă mare şi adevarată pentru mine. O educaţie corectă aplicată omului care trebuie şi poate crea orice, de la un simplu scaun (folositor) pană la „particula lui Dumnezeu” (mai puţin folositor şi periculos). Bineînţeles, există gene de oameni proşti şi nu ar trebui să dăm vina pe ei pentru că fiecare om este aşa cum l-a lăsat Dumnezeu. Fiecare individ are dreptul de a-şi strânge bani să trăiască şi să poată vedea unde trăieşte, adică să poată merge oriunde în lumea aceasta. Aici se leagă mai multe valori : oamenii îşi respectă reciproc culturile (CULTURA), convieţuiesc şi comunică într-un limbaj comun sau depinde de ţara în care se află ( RESPECTUL FAŢĂ DE LIMBĂ ŞI ŢARĂ) şi desigur toate acestea au loc cu BUNUL-SIMŢ şi CORECTITUDINEA. Libertatea oferă şi dezavantaje omului şi nu cred că trebuie să spun nimic aici pentru că se văd zi de zi ( crime, furturi, mafie, etc.) la TV şi iîn realitate. Încă o vorbă apreciată de către mine: „ Tot ce e în exces strică”. O ultimă valoare pentru mine este credinţa . Eu sunt creştin, romano-catolic şi sincer să spun este bine să îţi fie frică de ceva ( de Dumnezeu în cazul meu). Aş dori să văd acea persoană care nu se teme de nimic, să văd unde ajunge - prefer să cred că într-un loc rău, ori de câte ori mă gândesc, dar după cum spune religia mea, nu am dreptul să judec pe nimeni, aşa că voi tăcea şi voi crede în continuare. Credinţa este facută să menţină pacea pe Pământ şi să ducă pe drumul cel bun. Eu încă mai am speranţe că lumea poate să o ia pe drumul cel bun, atât din punct de vedere al credinţei, cât şi din toate celelalte puncte de vedere. Autor: Adrian Urda, elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Bogdan- Vodă”, Vişeu de Sus

Coman Andra Diana (Viseu de Sus): Societatea contemporană- între valoare şi non-valoare

Sâmbătă, 27 Noiembrie 2010 08:02

Încă de la vârste fragede auzim părinţii sau oamenii din jur vorbind despre “valori morale” , despre “lucruri de valoare” sau despre “oameni de valoare”.  Cu toţii cunoaştem celebrul citat al lui Albert Einstein:”Nu e important să fii un om de succes, ci un om de valoare.” Dar ce înseamnă de fapt cuvântul “valoare”? Conform DEX-ului, « valoare= însuşirea unor lucruri, idei, fenomene de a corespunde necesităţilor sociale şi a ideilor generate de acestea ; suma calităţilor care dau preţ unui obiect,unei fiinţe, unui fenomen ; importanţă, însemnătate, preţ, merit. ».  Prin urmare,valoarea poate fi o însuşire a fiinţelor, a obiectelor sau a fenomenelor. Eu delimitez valorile în două categorii: estimabile şi inestimabile. Din prima categorie fac parte banii, bunurile materiale, iar din a doua categorie valorile morale cum ar fi dreptatea, adevărul, corectitudinea, respectul de sine şi respectul faţă de alţii; şi valori spirituale,de exemplu, bunatatea, generozitatea, sensibilitatea, iubirea, mila.    Poate mulţi mi-ar pune următoarea întrebare: ”Dar ce e mai important: banii sau valorile morale şi spirituale?” Iar alţii ar face afirmaţia:”Valorile morale şi spirituale, nu-mi ţin nici de foame, nici de frig.” Răspunsul meu ar fi:”Ar trebui să încercăm să le îmbinăm, să găsim un echilibru, nu să alegem o singură categorie, excluzând-o pe cealaltă.” În fiecare zi îmi aud colegii spunând: ”Nu am nevoie de şcoală, pot să fac bani şi din <<combinaţii>>. Şcoala e o pierdere de vreme şi nu mă ajută cu nimic.” E tragic să aud acelaşi ecou în fiecare zi şi să-mi dau seama că pe zi ce trece tot mai mulţi afirmă aceleaşi lucruri.   Dar, înainte să-i condamn pentru “lipsa de valori”, mă întreb, ce anume ne-a facut să naufragiem pe această insulă a non-valorilor, în care oamenii îşi înalţă privirile spre pământ, căutând acolo orizontul? De ce atâta antipatie faţă de şcoală, cultură, cărţi, faţa de tot ce e frumos şi sensibil ? Cum am ajuns aici ?   Cred că educaţia este un prim-factor care are o importanţă deosebită în formarea caracterului unui om. Principiile implementate încă din copilărie sunt fundaţia pe care mai târziu vom construi un edificiu sau o ruină. Din păcate, astăzi, educaţia se face în faţa televizorului sau a calculatorului, băieţii, încă de mici aspiră să devină ca Gigi Becali, iar fetiţele, ca Monica Columbeanu. Aceştia sunt copii fără copilărie sau cu o copilărie virtuală, care nu au auzit de şotron, de tupa, de eba, înlocuindu-le cu jocuri violente pe calculator. Ei nu sunt în culmea fericirii când câştigă la raţele şi vânătorii, ci atunci când omoară cât mai mulţi soldaţi din Delta Force. Ei nu învaţă mila, generozitatea, bunătatea din cărţi de poveşti, ci învaţă pornografia şi vulgaritatea din filme. Astfel de modele sunt întâlnite din ce în ce mai des.  Un al doilea factor ar fi societatea, care, în loc sa propulseze valorile, propulsează şi apreciază non-valorile. De ce se intamplă asta? Fiindcă suntem conduşi de non-valori care ne urează să trăim bine, tăind salariile bugetarilor, mărind preţurile produselor (poate aşa le va creşte valoarea), cumpărându-şi vile, iahturi şi maşini, în timp ce alţii îşi pierd casele nu au bani de medicamente sau mor de foame. Ei se scaldă în lux, în timp ce alţii, scăldându-se în mizerie, îi privesc cu admiraţie şi respect, aspirând să ajungă la fel ca ei. De ce am ajuns să fim conduşi de ei? Pentru că noi i-am ales şi pentru că totul porneşte de jos,de la fundaţie.  Un al treilea factor,este mass-media unde sunt propulsaţi toţi aceşti oameni care eclipsează mizeria. Ne luăm în fiecare zi “doza de silicoane”, gândindu-ne că va veni şi pentru noi acea minunată zi, ne încântăm privirile cu noile achiziţii ale vedetelor în materie de haine sau maşini (oricum nu mai e mult până să ajungem şi noi pe podium) ,ne hrănim imaginaţia cu “Trădaţi în dragoste” şi brusc deducem şi noi că soţul/soţia ne înşală (chiar şi atunci când nu e cazul). Ah! Era să uit una dintre cele mai importante emisiuni cu care ne delectăm intelectul:”Noră pentru mamă”, aici avem ocazia să ascultăm o simfonie de certuri şi vorbe urâte care ne relaxează profund...la urma urmei, chiar dacă oamenii îşi scot ochii, nu o fac degeaba, e în joc o valoare inestimabilă pentru unii-banii.  Acestea sunt doar câteva emisiuni care fac parte din lista de lecturi a populaţiei.  Pe restu’ nu mai are rost sa le menţionez, aş consuma timp şi spaţiu, acum, pe vreme de criză. Având în vedere că asemenea emisiuni înregistrează o maximă audienţă, îmi dau seama ca majoritatea populaţiei apreciază aceste valori asimetrice/non-valori care au devenit pentru ei ca sângele pentru vampiri. Toate aceste non-idealuri, au devenit scopul existenţei lor.  Păcat că sunt prea puţini cei care în loc să deschidă televizorul, deschid o carte, în loc să fie captivaţi de OTV şi de dispariţia Elodiei, preferă TVR cultural. Această minoritate apreciază adevărul, corectitudinea, dreptatea, ei ştiu să iubească şi să dăruiască, însă orice strigăt, orice încercare de a ieşi din mocirlă sunt înăduşite de nepăsarea majoritaţii, o nepăsare sinonimă cu prostia. Oamenii care fac parte din această minoritate sunt definiţi printr-un singur cuvânt de catre ceilalţi şi anume:”FRAIERI!”. Fraieri pentru că speră să schimbe lumea, pentru că sunt idealişti, pentru că scopul lor nu constă doar în cantitate,  ci şi în calitate.    Aceasta este societatea în care trăim, o societate a progresului tehnologic şi a regresului intelectual, moral şi spiritual, o societate aflată într-un proces de imbecilizare. Ăsta ar trebui să fie un semnal de alarmă. Dacă până acum respingeam afirmaţia:”Omul e un animal social”, considerându-l mult mai mult decât un animal care trăieşte în societate, fiindcă are sentimente şi conştiinţă, într-un cuvânt valori, acum cred că aceea e definiţia omului contemporan, a omului dezumanizat. Într-o asemenea societate, să fii idealist e sinucidere curată. E trist când încă din adolescenţă conştientizezi că respiri un aer poluat, când răutaţile altora îţi frâng o aripă. Atunci, te intrebi: ”Cum să zbor doar cu o aripă?” Dar, cine zice că trebuie să zbori? Stai liniştit, ăsta e doar începutul...în curând o vei pierde şi pe a doua. Totuşi, să nu ne lăsăm demoralizaţi în faţa acestei avalanşe sociale. Nu zic că banii ar fi inutili, dar in goana după bani, am uitat sau poate am dat la o parte şi alte valori esenţiale.     Se mai poate face ceva ca să restabilim echilibrul? N-ar strica să încercăm, să luptăm chiar dacă avem impresia că luptăm cu morile de vânt. Deşi principiile şi valorile sunt implementate din familie, şi profesorii ar putea sa încerce să modeleze elevii, aşa cum numai un sculptor o face cu propriile materiale, să încerce să le cultive dorinţa de cunoaştere, de autodepaşire, să le deschidă porţile  spre o lume mai bună (nu mă refer la lumea de dincolo), iar profesorii de română să cultive sensibilitatea.     Iar acum, în final, mă intreb: De ce unii oameni sau majoritatea preferă să-şi trăiască viaţa alergând după comori efemere? Poate pentru că efemeritaea e un atribut care ne caracterizează şi pe noi? Voi ce credeţi?     Autor: Coman Andra Diana, Elevă la Liceul Teoretic “Bogdan-Vodă”, Vişeu de Sus

Ioana Maria Vancea (Viseu de Sus): Anii de liceu

Sâmbătă, 04 Decembrie 2010 10:48

Şcoală, şcoală şi iar şcoală…!                         Majoritatea elevilor, când aud cuvântul şcoală, gândesc foarte pesimist, în sensul că şcoala pentru unii este o monotonie zilnică în care te   regăseşti deseori prizonier, care are loc în fiecare zi…Rareori îmi văd   colegii cu zâmbetul pe buze- mai exact în momentul în care  clopoţelul îi avertizează că începe pauza şi ora s-a terminat. Însă nu pentru toţi şcoala e o monotonie care se petrece zilnic. Consider că anii de liceu sunt cei mai frumoşi în viata unui elev. Este foarte plăcut pentru mine, dacă nu chiar de firesc să aştept întâlnirea cu profesorii cu entuziasm, astfel atmosfera devine altfel şi orele îmi mult mai placute şi mai pe înţelesul meu, mai ales când acesta îmi împărtăşeşte din pasiunea lui.     Anii de liceu pot spune că reprezintă trecerea din copilarie spre maturitate, deoarece pe an ce trece, gândesti tot mai profund, mai matur,vezi lucrurile altfel decât atunci când erai în şcoala generală . De asemenea ce poate fi mai constructive decât să te implici foarte mult în ceea ce faci şi să o faci din păcere, fie că participi la un concurs , fie la olimpiadă. Cheia reuşitei e că tot ceea ce faci să fie din plăcere şi în niciun caz din obligaţie sau pentru a deveni mai popularprintre ceilalţi, mai cunoscut şi mai admirat. Contează mult ceea ce vrei să faci în viaţă şi înainte de a face un următor pas ,trebuie  să te gandeşti bine la ceea ce urmează, la consecinţe în special!     Când de abia ai păşit în clasa a  a IX-a, nu realizezi prea multe lucruri, eşti la început de drum, încărcat de emoţii şi temeri, iar majoritatea  te descurajează şi te poate determina să dai înapoi foarte uşor, fie auzind de pe ici-colo că e greu, ca e mult sau chiar inutil de învăţat, ca nu vei reuşi; şi uite aşa generatia noastră dă înapoi foarte uşor şi nu se implică în mai nimic,căci cel mai uşor e să stai pe margine şi să te laşi dus de val. Însă asta nu e o  soluţie, e bine  să te implici, chiar dacă pentru început  ai luat un punctaj mic, contează că îţi dai interesul ca totul să iasă bine, iar odată cu asta emoţiile se estompează, dispar. Ştii unde mai ai de construit în evoluţia ta şi în cele din urmă, implicându-te  şi partcipănd la fel şi fel de proiecte şi concursuri, realizezi tu însuţi ca singura cheie a succesului este implicarea nemijlocită şi dorinţa de a face ceva din plăcere!     Anii de liceu nu se mai întorc niciodată şi de aceea e bine să profiţi de toate oportunităţile care ţi se ivesc! Daca acum, când ai şansa să fiiimplicat, n-o faci, de abia mai tarziu regreţi că nu ai făcut-o.    În anii de liceu, fireşte că ai tot timpul să te şi distrezi, nu scrie nicăieri că distracţia e interzisă, ba din contră, e nevoie şi de distracţie !      Pe de altă parte ce ne aduce aproape e comunicarea cu colegii, cu profesorii care nu sunt chiar deloc intangibili şi distanţi, iar organizarea de asemenea are un rol foarte important în toată această viaţă grăbită şi acaparatoare.    În perioada acesta te îndrăgosteşti pentru prima dată şi totul ţi se pare astfel de vis, “roz”; şi acum îmi amintesc foarte bine că la începutul clasei a IX-a  mă distram cu o colegă, spunându-i mai tot timpul: ”LOVE IS IN THE AIR ! ”. Prin urmare, aş putea doar adăuga faptul că, într-adevăr  anii de liceu sunt cei mai frumoşi ani din viaţa unui elev  şi de aceea sunt convinsă că îi putem determina şi pe ceilalţi să iubească şcoala şi tot ceea ce aparţine de ea, deoarece anii de liceu nu se mai întorc niciodată…niciodată!      Autor: Ioana Maria Vancea, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic “Bogdan-Vodă”, Vişeu de Sus