Într-o seară tocmai când asfinţea soarele, pe cer a
apărut deodată o lumină orbitoare.
Lumina
se apropia din ce în ce mai mult de pămînt şi deodată a aterizat o navă
spaţială. Din ea a coborât o mulţime de creaturi ciudate asemănătoare omului,
doar că aveau capul mult mai mare, ochii ieşiti din orbite, urechile le
lipseau, gura le era mică şi în loc de nas aveau două găuri. În loc de mâini
aveau nişte gheare uriaşe, iar corpul le era verde cu dungi roz şi multe buline
galbene.
Aceste
creaturi se dovedesc a fi foarte inteligente, învaţă repede limba oamenilor,
indiferent de ţara în care ajung şi uşor-uşor încep să le facă concurenţă
acestora, merg la şcoală şi la facultate, învaţă meserii şi construiesc oraşe.
Ei
sunt mult mai puţin prietenţioşi decât oamenii şi încet-încet încep să le cam
ia locul acestora odată cu trecerea anilor.
În
anul 2125 vor fi doar câţiva oameni printre extratereştrii. Aceştia fiind o
raritate, vor fi priviţi la fel ca extratereştrii la apariţia lor.
Odată cu anul 3005 se pregătea să plece şi prima navă pe Marte ,iar eu
aveam norocul de a fi la bordul acesteia. Greu a fost drumul, dar în final am
ajuns. Ne-am despărţit pentru a explora planeta.
Eu am avut minunata surpriză de a găsi un oraş care era populat. M-am
gândit să văd cum îşi petrec o zi aceşti verzişori, explorându-i îndeaproape.
Am ales un marţian care era verde în totalitate, iar ochii parcă erau
scoşi din orbite . După câteva poze a început misiunea. Se pare că ei dormeau
conectaţi la nişte aparate care îi relaxau pe timpul nopţii.După ce micuţul s-a
ridicat din pat, a intrat ca într-un dulap din care au început să iasă nişte
lumini orbitoare. Brusc, acesta iese gata îmbrăcat şi pregătit de aşa- numita
şcoală. Se urcă într-o maşină zburătoare şi plecă. Ajuns la scoală, s-au aşezat
mai multi elevi pe scaune care parcă erau din Robo Kap. Deodată, din tavan
coboară un fel de căşti care se ataşează la capetele elevilor, iar prin
apăsarea unui buton de către un marţian mai în vârstă, din aceste căşti ies o
multitudine de lumini care te împiedicau să vezi ceva.
Am uitat să vă spun – oare- că toţi verzişorii aveau ochelari? Probabil
să se protejeze de aceste raze. După scurt timp, elevii sunt decuplaţti de la
aparate şi li se dă voie să plece.
Se pare că individul pe care eu îl urmăream se duse la un aparat de unde
scoase un fel de doză pentru suc, dar în loc să scrie Cola cum mă aşteptam, era
desenat un semn care arăta că este radioactiv, iar când am gustat am simţit că
ceva arde în mine. Cu chiu- cu vai am reuşit să iau o mostră fără să fiu
observat de mulţime, dar era să îmi pierd subiectul, aşa că m-am grăbit să-l
caut. Se pare că acesta se îndrepta spre casă. Am mai făcut câteva poze, ca un
adevărat paparazzo şi am mai scris câte ceva despre ce vedeam în jur în timp ce
îl urmăream pe aşa -zisul meu prieten.Acesta părea din ce în ce mai ciudat.
Individul a înghiţit câteva pastille care păreau să fie mâncare, iar acesta s-a
aşezat din nou în pat, conectându-se la aparate, iar mie mi-au comunicat câtiva
colegi prin staţie că trebuie să decolăm . În graba mea, am uitat notiţele şi
pozele lângă casa marţianului.
Eram sigur că nimeni nu mă va crede, dar eu ştiu ce am văzut . Într-o bună zi mă voi întoarce pentru a -mi
relua munca pe această ciudată şi misterioasă planetă despre care doar eu ştiam
adevărul, mai rămânea doar întrebarea dacă există viaţă şi pe alte planete în
afară de Marte. Hmmmm…….Poate voi afla într-o viitoare expediţie….
Delmak, extraterestrul Hoanka-Delmak se gândea cum ar fi o zi din
viaţa lui petrecută pe Pământ.
Şi tot se
gândea…şi se gândea , până când într-o zi, acel gând nedându-i pace , s-a
furişat în camera lui Celestis , fratele său , şi i-a furat nava spaţială ,
fără ca acesta să-şi dea seama pe moment.
Ciudat,dar micuţul extraterestru a ajuns rapid pe
Terra , chiar dacă nu se prea pricepea
la arta condusului unei nave spaţiale.
Odată ajuns , cu greu ar fi putut acesta să treacă
neobservat din cauza înfăţişării sale : mic de statură , ochi negri bulbucaţi ,
capul verde deschis , mâinile mici , iar picioarele destul de mari , perfect
cat să stârnească curiozitatea.
Pe stradă , întâmplător trecea Daniel , un simplu
copil care nu avea decât 15 ani. L-a privit cu uimire pe Hoanka-Delmak. Dintr-o
dată , Daniel a putut să vorbească limba lui Delmak. Şi au început să vorbească
despre călătoria acestuia până să ajungă în acest loc necunoscut.
Daniel,
vorbind cu el , şi-a dat seama că Delmak credea că se află pe Terra , dar nu
era acolo nici pe departe , spunându-i acestuia că se află pe planeta Xinab –
Chulak , o lume cu o tehnologie foarte avansată faţă de cea de pe Terra.
Hoanka-Delmak a rămas şocat , neştiind pe ce lume era. Daniel însă i-a
spus că totul va fi bine şi au ieşit la o plimbare cu cincicletele.
Ieşind pe
stradă , locuitorii din acel oraş nu-l scăpau din priviri pe Delmak.
Iar vestea că un străin se află în oraşul acela s-a
răspândit repede, până ce a ajuns la urechile celui mai mare savant de acolo ,
care a mers după Hoanka-Delmak cu o echipă de oameni de ştiinţă.
Au ajuns la el , şi l-au luat cu forţa pe Delmak. Totul părea ireal
pentru micuţul extraterestru ... Nu ştia ce avea să se întâmple cu el până când
deodată se auzi lângă el un zgomot ciudat , ca de plânsul unei fetiţe mici..
Toţi se uitau miraţi , inclusiv savantul şi oamenii de
ştiinţă … Şi pe când-colo , Hoanka-Delmak a fost trezit de sora lui mai mică
care plângea din cauza unei zgârieturi.
Hoanka –
Delmak a hotărât în acel moment că nu mai vrea să plece de lângă familia lui şi
să întâmpine asemenea probleme ca cele din vis… din acel vis straniu şi nereal
!
