La Festivalul Interjudeţean “Armonii de primavară”, desfăşurat sâmbătă, 21 mai 2011, au fost prezentate la o expoziţie de arte vizuale câteva lucrări ale tinerilor artişti vişeuani. Expuse în holul primăriei vişeuane, ca preambul la întâlnirea poeţilor din nordul ţării, lucrările lor de desen, grafică şi sculptură au fost prezentate de Zsegora Ghertrude, professor de arte plastice la Liceul Teoretic “Bogdan- Vodă”, din Vişeu de Sus.
Dintre
artiştii în devenire prezenţi- majoritatea sunt elevi de gimnaziu şi liceu,
dornici să urmeze Academia de Arte Plastice şi Design- l-am intervievat pe
tânărul Alex Lazăr, elev în clasa a 12-a la Grupul Şcolar Vişeu de Sus. Dintre
cei prezenţi, acesta pare a fi, de departe, unul cu o viziune personală, extrem
de originală .
R- De cand pictezi/desenezi?
Alex- De aproximativ un an, am mai
încercat şi înainte, dar nu m-am concentrat niciodată prea mult pe asta.
R-Cum ţi-ai descoperit această
pasiune?
Alex –Sincer, nu ştiu , influenţa
unor prieteni care au văzut ca ma pricep un pic şi, având în vedere că
întotdeauna am fost atras de arta vizuală, a fost destul de simplu să încep cu
asta
R-
Cum lucrezi? Cum îţi alegi subiectul pentru ceea ce desenezi/pictezi?
Sau şi mai
bine- ce trebuie să aibă un obiect sau o persoană ca să devină subiectul
creaţiei tale?
Alex - În mare parte lucrez acasă ,
în faţa calculatorului, nu trebuie să
aibă nimic special,trebuie să-mi vină mie ceva în minte, ca să mă folosesc de
subiect şi de obicei e destul de
simplu, încerc cât de mult să tot scot ceva nou căt de des posibil.
R-
Am văzut în desenele tale şi o tendinţă abstractă, de a reprezenta poate
chiar idei, te indruma cineva? Sau ţi-ai găsit stilul tău personal facând asta?
Alex - Nu cred că am stilul meu propriu
, încerc doar să nu mă adaptez la stilurile altora , acum cand avem internetul
la degete e foarte simplu să fii în ton cu arta contemporană , de aceea verific
în fiecare zi ce apare nou şi încerc să trag câte un pic din fiecare stil, ca
să vin cu o combinatie diferită.
Caut originalitate, dar e greu de găsit ,
chiar şi pe a mea.
R-
Da, trebuie să recunosc că impresia mea, privindu-ţi lucrarile e că ai
un stil extrem de personal şi nu seamănă cu al nimănui.
Prin urmare, originalitatea e criteriul
pe care îl urmezi în primul rând?
Alex -Da , e foarte uşor să plagiezi şi
cred ca toţi ar trebui să ocolească asta.
R-
Da, plagiatul e o problemă importantă, ce părere ai despre cei care
creează într-un stil pentru ca aşa e la modă?
Alex -E o pierdere de timp , moda
trece şi cred că trebuie să fii peste
modă ca să atragi atenţia
R- ce face atunci o operă - fie ea
picturală- să fie recunoscută peste timp?
Alex -Aaa...reclama , pentru început ,
pentru că, logic, dacă o ţii numai
pentru tine, nu va fi recunoscută prea curând
şi , da , iar mă întorc la originalitate, asta trebuie să facă o operă
de orice fel, să spargă gura targului.
Lumea vrea mereu ceva nou, de asta
trebuie să le oferi constant ceva nou şi prin asta devii tu din ce în ce mai
bun.
R- Da, arta de consum versus arta pentru
artă.
În
ce măsura contează pentru tine aprecierile sau criticile altora?
Te influentează?
Alex -Da ,
bineînţeles, le apreciez în prima fază,
dar mă şi influentează, dacă sunt critici constructive, încerc să mă
folosesc de ele pe parcurs, iar dacă nu , încerc să fac ce ştiu eu mai bine
pentru stârni şi mai multe aprecieri/critici, deci, da, mă influenţează mult,
contează mult părerea altora, dar fiecare decide ce ia din părerile altora şi
ce nu.
R-
ai avut parte de păreri ale specialiştilor- profesori de arte plastice,
critici de artă, pictori- care te-au ajutat să te formezi?
Alex –În afara de îndrumările şi criticile
domnişoarei profesoare Zsegora , nu chiar , am avut parte de critici şi pareri
ale unor studenţi la arte şi ale câtorva artişti tatuatori , destul de
cunoscuţi în domeniul lor.
Şi, da, ale unor pictori locali
R- Ce gen de pictură îţi place ţie
personal? Există vreun pictor/designer/grafician pe care îl admiri pentru ceva?
Alex -Ca gen ar fi puţin realismul, şi, da, îmi place mult arta
lui Dali, l-am urmărit o vreme, dar apreciez mult artiştii actuali , care
activează în mai multe domenii ce ţin de artă , artişti precum Kat Von D, Drew
Brophy sau Corey Miller.
R- am văzut ceva dalian într-un desen al
tău- esti atras mai mult de abstract în artă?
Alex - Puţin , încerc să îmbin abstractul
cu realismul.
R- pomeneai de tatuatori, consideri
tatuajul o artă? Sau cel putin o artă a prezentului?
Alex -O consider o artă, mereu am
considerat-o aşa , având rădăcini în culturi vaste ,chiar cred că e o artă
destul de străveche .
R- Exact
Ieri se repeta în discursurile
scriitorilor ideea că nu poti trăi din artă.
Că arta e fără utilitate şi, totuşi, de
ce oamenii aleg tatuajul ? De ce cumpără tablouri valoroase?
Alex - Nu cred că poti trăi din artă,
atâta timp cât te ocupi doar de pictură sau numai de grafică, e greu să
profesezi într-un singur domeniu şi
când eşti artist , nu înţeleg de ce ai vrea să te limitezi la un singur stil ,
de ce să nu înveţi săa acoperi mai multe domenii, în felul acesta nu dispari.
Oamenii care aleg tatuajul , din câte
cunosc eu, majoritatea au ales tatuajul pentru că e ceva personal , când te
tatuezi , trebuie să ai un scop, pentru că e o bucăţică de artă ce rămâne cu
tine până mori , poţi să te tatuezi şi din simplul fapt că îti place acel
artist şi vrei ca tu să fii " pânza" lui, ca să spun aşa .
Pe de altă parte, cei ce cumpără
tablouri valoroase , ori sunt colectionari înrăiţi care chiar apreciază arta ,
ori , cum cred eu că fac majoritatea , vor doar să se mândrească cu ceva scump,
fără a şti ce semnificaţie are acel tablou sau imagine sau ce-şi atribuiesc ei.
R -Internetul te ajută să-ţi
promovezi creaţiile?
Alex - Da , foarte mult , reţelele
sociale, precum facebook-ul sau reţelele de promovare a tinerilor
artişti, precum deviantart, sunt de mare ajutor în zilele astea.
Dar e periculos pentru că
te poti promova foarte bine, dar poţi fi şi furat cu uşurinţă.
R- Cum vezi arta viitorului?
Alex - Nu prea ştiu ce să zic în
privinţa asta, având în vedere că se chinuie acum să supravieţuiască , ar putea
chiar să dispară încet-încet pe viitor .
Oamenii nu mai pun accent pe
artă în viaţa lor, atât cum o făceau altadată.
Sunt preocupaţi de alte
probleme.
Ca şi în muzică, câte influenţe poate avea
muzica şi mulţi care uită ce înseamnă
ea
R- cum pot fi protejaţi şi promovaţi
artiştii
Alex -
Există asociaţii şi concursuri, pot fi de mare folos să te promovezi pe anumite
căi , dar cred că sunt mai de folos pentru a cunoaşte lumea bună, pentru a te
prezenta în faţa unor personalităţi, pentru ca mai târziu să decidă ei ce fac
cu tine.
Dar la rândul nostru ne
folosim unul de altul , ei de noi şi noi de ei , fiecare în scopurile sale.
Interviu realizat de Monica
Maria Grad, profesor de limba şi literatura română la Liceul Teoretic “Bogdan-
Vodă”, Vişeu de Sus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu