O zi de toamnă de Adriana Iuliana Pop


                                                                                   
Aventura conştiinţei mele a început când am plecat la picnic împreuna cu colegii mei. Pe drum în spre poieniţa la care am plecat, am trecut printr-o pădure de foioase din care lin curgea ploaia de frunze îngălbenite pentru ca era toamnă. Razele de lumină care parcă întretăiau pădurea mi-au vestit apropierea poeniţei, care era luminată de palidele raye de soare. Ajunşi în acel mic colţ de rai, ne-am făcut comozi şi am admirat împrejurimile. Totul era atât de frumos, păsările care încă au mai rămas zgribulite printe copacii aproape goi, îşi cântau trilurile care reuşeau să te facă să crezi că te afli într-o sală de concert sinfonic. Copacii falnici care străjuiau poieniţa te ocroteau parcă de tot ce era rău şi îţi dădea senzaţia că te afli ăn sânul familiei, unde nimeni şi nimic nu poate să strice momentele frumoase petrecute alături de cei dragi.
            Susurul apei contura acel tablou minunat şi îi dadea culoare, toate se petreceau atât de frumos într-un ambient plăcut alături de colegi  cu care râdeam, povesteam şi ne spuneam unele năzdrăvănii făcute în copilărie, care acum ni se păreau amuzante, dar atunci poate de multe ori eram pedepsiţi pentru ele.
            Încetul cu încetul lumina parcă se vedea tot mai vag, uitându-ne pe bolta cerească un nor acoperise poieniţa şi începea printre raze de soare să cerne picături de apă. Nu ne-am speriat de ploia începută şi am rămas acolo deoarece nu voiam ca o zi aşa frumoasă să ia sfârşit aşa, ci cum am venit, cu sufletul plin de bucurie, lumină şi cu vreme bună. După câteva minute de ploaie cerul s-a înseninat şi din colţ în colţ un curcubeu şi-a făcut apariţia, aducând în sufletul meu bucurie.
            Deoarece tot ce e frumos ia sfârşit repede, seara începea să se aşterne peste sat, iar nouă ne-a sosit timpul să plecăm de pe acele meleaguri mirifice. Cu sufletele împăvate ne-am despărţit, mergând fiecare la casa lui, dar cu gandul acolo, sub frumosul curcubeu.
            Seara cănd m-am aşezat în pat m-am gândit la cele petrecute  pe parcursul zilei şi mi-am dat seama ca totul e ca în viaţă: sunt momente frumoase, inedite, urmate uneori de momente mai puţin frumoase, dar totul se termină sub bolta curcubeului, adică toate se termină cu bine. „ După orice ploaie, iese soarele.”


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu