Coman Andra Diana (Viseu de Sus): Societatea contemporană- între valoare şi non-valoare

Sâmbătă, 27 Noiembrie 2010 08:02

Încă de la vârste fragede auzim părinţii sau oamenii din jur vorbind despre “valori morale” , despre “lucruri de valoare” sau despre “oameni de valoare”.  Cu toţii cunoaştem celebrul citat al lui Albert Einstein:”Nu e important să fii un om de succes, ci un om de valoare.” Dar ce înseamnă de fapt cuvântul “valoare”? Conform DEX-ului, « valoare= însuşirea unor lucruri, idei, fenomene de a corespunde necesităţilor sociale şi a ideilor generate de acestea ; suma calităţilor care dau preţ unui obiect,unei fiinţe, unui fenomen ; importanţă, însemnătate, preţ, merit. ».  Prin urmare,valoarea poate fi o însuşire a fiinţelor, a obiectelor sau a fenomenelor. Eu delimitez valorile în două categorii: estimabile şi inestimabile. Din prima categorie fac parte banii, bunurile materiale, iar din a doua categorie valorile morale cum ar fi dreptatea, adevărul, corectitudinea, respectul de sine şi respectul faţă de alţii; şi valori spirituale,de exemplu, bunatatea, generozitatea, sensibilitatea, iubirea, mila.    Poate mulţi mi-ar pune următoarea întrebare: ”Dar ce e mai important: banii sau valorile morale şi spirituale?” Iar alţii ar face afirmaţia:”Valorile morale şi spirituale, nu-mi ţin nici de foame, nici de frig.” Răspunsul meu ar fi:”Ar trebui să încercăm să le îmbinăm, să găsim un echilibru, nu să alegem o singură categorie, excluzând-o pe cealaltă.” În fiecare zi îmi aud colegii spunând: ”Nu am nevoie de şcoală, pot să fac bani şi din <<combinaţii>>. Şcoala e o pierdere de vreme şi nu mă ajută cu nimic.” E tragic să aud acelaşi ecou în fiecare zi şi să-mi dau seama că pe zi ce trece tot mai mulţi afirmă aceleaşi lucruri.   Dar, înainte să-i condamn pentru “lipsa de valori”, mă întreb, ce anume ne-a facut să naufragiem pe această insulă a non-valorilor, în care oamenii îşi înalţă privirile spre pământ, căutând acolo orizontul? De ce atâta antipatie faţă de şcoală, cultură, cărţi, faţa de tot ce e frumos şi sensibil ? Cum am ajuns aici ?   Cred că educaţia este un prim-factor care are o importanţă deosebită în formarea caracterului unui om. Principiile implementate încă din copilărie sunt fundaţia pe care mai târziu vom construi un edificiu sau o ruină. Din păcate, astăzi, educaţia se face în faţa televizorului sau a calculatorului, băieţii, încă de mici aspiră să devină ca Gigi Becali, iar fetiţele, ca Monica Columbeanu. Aceştia sunt copii fără copilărie sau cu o copilărie virtuală, care nu au auzit de şotron, de tupa, de eba, înlocuindu-le cu jocuri violente pe calculator. Ei nu sunt în culmea fericirii când câştigă la raţele şi vânătorii, ci atunci când omoară cât mai mulţi soldaţi din Delta Force. Ei nu învaţă mila, generozitatea, bunătatea din cărţi de poveşti, ci învaţă pornografia şi vulgaritatea din filme. Astfel de modele sunt întâlnite din ce în ce mai des.  Un al doilea factor ar fi societatea, care, în loc sa propulseze valorile, propulsează şi apreciază non-valorile. De ce se intamplă asta? Fiindcă suntem conduşi de non-valori care ne urează să trăim bine, tăind salariile bugetarilor, mărind preţurile produselor (poate aşa le va creşte valoarea), cumpărându-şi vile, iahturi şi maşini, în timp ce alţii îşi pierd casele nu au bani de medicamente sau mor de foame. Ei se scaldă în lux, în timp ce alţii, scăldându-se în mizerie, îi privesc cu admiraţie şi respect, aspirând să ajungă la fel ca ei. De ce am ajuns să fim conduşi de ei? Pentru că noi i-am ales şi pentru că totul porneşte de jos,de la fundaţie.  Un al treilea factor,este mass-media unde sunt propulsaţi toţi aceşti oameni care eclipsează mizeria. Ne luăm în fiecare zi “doza de silicoane”, gândindu-ne că va veni şi pentru noi acea minunată zi, ne încântăm privirile cu noile achiziţii ale vedetelor în materie de haine sau maşini (oricum nu mai e mult până să ajungem şi noi pe podium) ,ne hrănim imaginaţia cu “Trădaţi în dragoste” şi brusc deducem şi noi că soţul/soţia ne înşală (chiar şi atunci când nu e cazul). Ah! Era să uit una dintre cele mai importante emisiuni cu care ne delectăm intelectul:”Noră pentru mamă”, aici avem ocazia să ascultăm o simfonie de certuri şi vorbe urâte care ne relaxează profund...la urma urmei, chiar dacă oamenii îşi scot ochii, nu o fac degeaba, e în joc o valoare inestimabilă pentru unii-banii.  Acestea sunt doar câteva emisiuni care fac parte din lista de lecturi a populaţiei.  Pe restu’ nu mai are rost sa le menţionez, aş consuma timp şi spaţiu, acum, pe vreme de criză. Având în vedere că asemenea emisiuni înregistrează o maximă audienţă, îmi dau seama ca majoritatea populaţiei apreciază aceste valori asimetrice/non-valori care au devenit pentru ei ca sângele pentru vampiri. Toate aceste non-idealuri, au devenit scopul existenţei lor.  Păcat că sunt prea puţini cei care în loc să deschidă televizorul, deschid o carte, în loc să fie captivaţi de OTV şi de dispariţia Elodiei, preferă TVR cultural. Această minoritate apreciază adevărul, corectitudinea, dreptatea, ei ştiu să iubească şi să dăruiască, însă orice strigăt, orice încercare de a ieşi din mocirlă sunt înăduşite de nepăsarea majoritaţii, o nepăsare sinonimă cu prostia. Oamenii care fac parte din această minoritate sunt definiţi printr-un singur cuvânt de catre ceilalţi şi anume:”FRAIERI!”. Fraieri pentru că speră să schimbe lumea, pentru că sunt idealişti, pentru că scopul lor nu constă doar în cantitate,  ci şi în calitate.    Aceasta este societatea în care trăim, o societate a progresului tehnologic şi a regresului intelectual, moral şi spiritual, o societate aflată într-un proces de imbecilizare. Ăsta ar trebui să fie un semnal de alarmă. Dacă până acum respingeam afirmaţia:”Omul e un animal social”, considerându-l mult mai mult decât un animal care trăieşte în societate, fiindcă are sentimente şi conştiinţă, într-un cuvânt valori, acum cred că aceea e definiţia omului contemporan, a omului dezumanizat. Într-o asemenea societate, să fii idealist e sinucidere curată. E trist când încă din adolescenţă conştientizezi că respiri un aer poluat, când răutaţile altora îţi frâng o aripă. Atunci, te intrebi: ”Cum să zbor doar cu o aripă?” Dar, cine zice că trebuie să zbori? Stai liniştit, ăsta e doar începutul...în curând o vei pierde şi pe a doua. Totuşi, să nu ne lăsăm demoralizaţi în faţa acestei avalanşe sociale. Nu zic că banii ar fi inutili, dar in goana după bani, am uitat sau poate am dat la o parte şi alte valori esenţiale.     Se mai poate face ceva ca să restabilim echilibrul? N-ar strica să încercăm, să luptăm chiar dacă avem impresia că luptăm cu morile de vânt. Deşi principiile şi valorile sunt implementate din familie, şi profesorii ar putea sa încerce să modeleze elevii, aşa cum numai un sculptor o face cu propriile materiale, să încerce să le cultive dorinţa de cunoaştere, de autodepaşire, să le deschidă porţile  spre o lume mai bună (nu mă refer la lumea de dincolo), iar profesorii de română să cultive sensibilitatea.     Iar acum, în final, mă intreb: De ce unii oameni sau majoritatea preferă să-şi trăiască viaţa alergând după comori efemere? Poate pentru că efemeritaea e un atribut care ne caracterizează şi pe noi? Voi ce credeţi?     Autor: Coman Andra Diana, Elevă la Liceul Teoretic “Bogdan-Vodă”, Vişeu de Sus