Sâmbătă, 04 Decembrie 2010 10:48 |
Şcoală, şcoală şi iar şcoală…! Majoritatea elevilor, când aud cuvântul şcoală, gândesc foarte pesimist, în sensul că şcoala pentru unii este o monotonie zilnică în care te regăseşti deseori prizonier, care are loc în fiecare zi…Rareori îmi văd colegii cu zâmbetul pe buze- mai exact în momentul în care clopoţelul îi avertizează că începe pauza şi ora s-a terminat. Însă nu pentru toţi şcoala e o monotonie care se petrece zilnic. Consider că anii de liceu sunt cei mai frumoşi în viata unui elev. Este foarte plăcut pentru mine, dacă nu chiar de firesc să aştept întâlnirea cu profesorii cu entuziasm, astfel atmosfera devine altfel şi orele îmi mult mai placute şi mai pe înţelesul meu, mai ales când acesta îmi împărtăşeşte din pasiunea lui. Anii de liceu pot spune că reprezintă trecerea din copilarie spre maturitate, deoarece pe an ce trece, gândesti tot mai profund, mai matur,vezi lucrurile altfel decât atunci când erai în şcoala generală . De asemenea ce poate fi mai constructive decât să te implici foarte mult în ceea ce faci şi să o faci din păcere, fie că participi la un concurs , fie la olimpiadă. Cheia reuşitei e că tot ceea ce faci să fie din plăcere şi în niciun caz din obligaţie sau pentru a deveni mai popularprintre ceilalţi, mai cunoscut şi mai admirat.
Contează mult ceea ce vrei să
faci în viaţă şi înainte de a face un următor pas ,trebuie să te
gandeşti bine la ceea ce urmează, la consecinţe în special!
Când de abia ai păşit în clasa a a IX-a, nu realizezi prea multe lucruri, eşti la început de drum, încărcat de emoţii şi temeri, iar majoritatea te descurajează şi te poate determina să dai înapoi foarte uşor, fie auzind de pe ici-colo că e greu, ca e mult sau chiar inutil de învăţat, ca nu vei reuşi; şi uite aşa generatia noastră dă înapoi foarte uşor şi nu se implică în mai nimic,căci cel mai uşor e să stai pe margine şi să te laşi dus de val. Însă asta nu e o soluţie, e bine să te implici, chiar dacă pentru început ai luat un punctaj mic, contează că îţi dai interesul ca totul să iasă bine, iar odată cu asta emoţiile se estompează, dispar. Ştii unde mai ai de construit în evoluţia ta şi în cele din urmă, implicându-te şi partcipănd la fel şi fel de proiecte şi concursuri, realizezi tu însuţi ca singura cheie a succesului este implicarea nemijlocită şi dorinţa de a face ceva din plăcere! Anii de liceu nu se mai întorc niciodată şi de aceea e bine să profiţi de toate oportunităţile care ţi se ivesc! Daca acum, când ai şansa să fiiimplicat, n-o faci, de abia mai tarziu regreţi că nu ai făcut-o. În anii de liceu, fireşte că ai tot timpul să te şi distrezi, nu scrie nicăieri că distracţia e interzisă, ba din contră, e nevoie şi de distracţie ! Pe de altă parte ce ne aduce aproape e comunicarea cu colegii, cu profesorii care nu sunt chiar deloc intangibili şi distanţi, iar organizarea de asemenea are un rol foarte important în toată această viaţă grăbită şi acaparatoare. În perioada acesta te îndrăgosteşti pentru prima dată şi totul ţi se pare astfel de vis, “roz”; şi acum îmi amintesc foarte bine că la începutul clasei a IX-a mă distram cu o colegă, spunându-i mai tot timpul: ”LOVE IS IN THE AIR ! ”. Prin urmare, aş putea doar adăuga faptul că, într-adevăr anii de liceu sunt cei mai frumoşi ani din viaţa unui elev şi de aceea sunt convinsă că îi putem determina şi pe ceilalţi să iubească şcoala şi tot ceea ce aparţine de ea, deoarece anii de liceu nu se mai întorc niciodată…niciodată!
Autor: Ioana Maria Vancea, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic “Bogdan-Vodă”, Vişeu de Sus
|
Ioana Maria Vancea (Viseu de Sus): Anii de liceu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu