Dacă dragoste nu e…

Încă din anii copilăriei, din curiozitate, am întrebat pe unii,

pe alţii, ce este iubirea. Din păcate, niciodată nu am obţinut un răspuns concret. Anii au trecut şi am întâlnit prima iubire, o iubire amară, plină de lacrimi şi suspine, alături de nopţi nedormite. Eram cu gândul doar la ea. Nu puteam să fac ceva: să mănânc, să mă joc etc. fără să mă gândesc la ea. Brusc a devenit pentru mine un viciu. Atunci mi-am dat

seama că viaţa pe care o trăiesc nu este numai roz, printre lucrurile bune şi momentele plăcute ale vieţii, există şi necazuri şi suferinţe. Tot din prima mea iubire am realizat cât de plăcut este acel sentiment, care se manifestă alături de unele reacţii ciudate: când o întâlneam (pe stradă...sau la şcoală ), inima îmi bătea cu putere, nu puteam să- mi iau ochii de pe ea- de parcă îmi erau lipiţi sau oarecum 
blocaţi în orbite, uneori nici nu clipeam, de teamă să nu îmi dispară din faţa ochilor; când se 
apropia, rămâneam fără cuvinte, pur şi simplu eram amuţit şi nu înţelegeam din ce cauză mi

 se întâmplă toate astea. Dar un om îndrăgostit, o persoană care iubeşte are sufletul senin şi
inima curată, precum e cerul cristalin când noaptea-i înstelată. Iubirea, doar iubirea, în unele 
cazuri te poate schimba.Te poate face să devii un om mai bun, cu suflet şi cu coloană vertebrală.
Omul care iubeşte cu adevărat, nu poate fi un om rău, pentru că inima lui bate cu

putere şi cu caldură, sufletul i se înseninează şi totodată mintea i se purifică.

               Azi, iubesc din nou, poate nu cu aceeaşi flacără a pasiunii şi cu aceeaşi ardoare 
cum am făcut-o pentru prima dată, dar sunt foarte fericit, pentru că atunci când iubeşti şi 
simţi că eşti şi tu la rândul tău iubit, fericirea vine de la sine. Azi îmi este uşor să zâmbesc, 
pentru că gust din fiecare moment plăcut al vieţii. Iubesc, trăiesc aşa cum vreau să trăiesc,

asta doar pentru a mă putea elibera de stres şi de griji, dar functionează. Uneori zâmbesc 
chiar prea mult, dar fericirea şi bucuria nu strică niciodată.

Din aceasta cauză sunt adeptul următoarei zicale: "Cauta fericirea şi bucuria în lucrurile 
mărunte". Viata asta devine uneori grea şi amară, dar trebuie să ne desprindem de grijile 
cotidiene şi să ne gândim puţin mai mult la fericire şi la liniştea sufletească.

              Prin urmare, iubeşte ! Iubind, vei fi un om mai bun, un om cu

sufletul deschis şi inima curată.               

Autor: Ştefan Vlaşin, elev în clasa a XI-a A la Liceul Teoretic „Bogdan- Vodă”,

               Vişeu de Sus

Loredana Mihaela Sedlac - Scrisoare catre Cella

Către Cella,

În viaţă ai un drum de parcurs : cu bune, cu rele, viaţa este creatoare , iubeşte-o…..nu te lăsa chinuită de prejudecăţi, ascultă-ţi inima şi rosteste-o . Fii mândră de cine eşti, nu te da la o parte din mâna soartei. Fii tu însăţi, aşa cum sunt eu, poate nu sunt scriitoare, dar scriu, poate nu sunt creatoare, dar creez, poate nu sunt ascultată, dar ascult. Şi totuşi, uită-te la mine, cine ar fi crezut că într-o zi o persoană aşa ca tine să asculte un suflet nevinovat ca mine? Tu care te zbaţi întrucâtva între realitate şi aparenţă, între asumare şi iluzie, între curaj, ambiţie şi complexe sociale şi, mai ales, între mai multe feluri de a iubi. Tu, capabilă să descrii nuanţele infinitezimale ale preadolescenţei, să descrii sugestii subtile ale sufletului şi inima să-ţi bată înflăcărată şi fără temeri, oare tu eşti capabiă să asculţi durerea unui suflet ca al meu? Eu spun mereu acelaşi lucru: ”Sunt atâtea colţuri de lune pe care nu le-am văzut, sunt atâţia oameni pe care aş fi vrut să-i cunosc . Oameni ca tine. Mi- aş dori să te cunosc personal, să- ţi citesc cuvintele pe care le rosteşti cu buzele tale pline de catifelare. Să te privesc în ochii, să- ţi simt inima cum bate spre  ademenire. Aş vrea să citesc printre rânduri la aceeaşi lumină scăzuta de amurg. Dar răspunsul…Dar răspunsul vine din supleţea scriiturii, din natureleţea ta, din dezinvoltura ta, aşa cum ştiu căt munceşsti tu, Cella Serghi, pentru dezinvoltura aceea.

Întro zi poate te voi avea alături, iar în acea zi eu voi privi în ochi şi îţi voi spune: „ Ai rămas aceeaşi, Cella Serghi, ca întotdeauna!

Cu drag,

Iremediabila Mihaela din lumea interbelică!

Autor: Loredana Mihaela Sedlac , elevă în clasa a IX-a E la Liceul Teoretic „Bogdan-Vodă”, Vişeu de Sus

"Detenţie" de Liviu Cazangiu

Glasul sfios mângâie psihoza,
Tragic suspină migraţia barbară
Mirosul delicat supus agoniei,
Fumul dizgraţiei se înşeală.

Sclav osîndit eşecului etern,
Marginalizăm o doctrină suavă
Gladiatorul urlă în tine,
Martirul îşi spune cuvântul.

Liviu Cazangiu este elev la Liceul Teoretic “Bogdan-Vodă”, Vişeu de Sus

Scrisoare către protagonistul operei literare : “Romanul adolescentului miop”, de Mircea Eliade

                                                                                    17.12.2010

                                                                           Vişeu de Sus

                           

Stimate protagonistule,

Mă bucur enorm de mult că am ocazia de a-ţi trimite o scrisoare. Am citit cu mult drag “Romanul adolescentului miop” şi am rămas plăcut impresionată de lucrurile dezvăluite în acest frumos roman. Te respect enorm de mult prin faptul că puţini tineri doresc să-şi deschidã sufletul în faţa atâtor cititori. Felul tãu de a fi şi timiditatea sunt regãsite la toţi adolescentii, printre care mă număr şi eu. Eu nu te consider o persoană ciudată, ci doar un tânăr care a trecut prin greutăţile vieţii încă de mic.

Eu te inţeleg şi cred că inima ta îndurerată şi veştejită de supărările vieţii a suportat destule şi a trecut prin etapele dificile prin care un tânăr nu ar fi trebuit să le întâmpine. Aş vrea din tot sufletul să citesc la fel de mult ca tine, să descopăr universal cărţilor. Cred că puţini adolescenţi se preocupă de citit. Îmi pare rău că ai rămas corigent la cele două materii, dar consider că ar fi trebuit să oferi mai multă atenţie şcolii. Chiar dacă eşti pasionat de citit, sunt şi alte lucruri importante de rezolvat pe care nu le poţi lăsa baltă.

Apreciez enorm de mult faptul că ai iniţiativă, obţii mereu ceea ce vrei şi  nu te laşi condus de nimeni. Aş fi vrut să cunosc faimoasa mansardă, locul amintirilor tale, locul în care ai citit în fiecare clipă a vieţii tale. Îmi place că eşti o persoană sociabilă şi te intregrezi repede în grupuri sau societăţi, cum ar fi “Muza”.

Singurul lucru care nu mi-a plăcut în viaţa ta este acela că renunţi foarte greu la complexele tale. Nu ar trebui să asculţi de cei din jur. Realizează-ţi visele, zâmbeşte când vrei să plângi, înfruntă problemele cu fruntea sus şi nu regreta nimic care te face să zâmbeşti. Sunt mândră de tine prin faptul că le-ai dovedit prietenilor tăi că poţi face faţă acelei sâmbete romantice, care nu a fost deloc aşa cum ţi-ai imaginat-o.

Sunt fericită că am citit şi am aflat multe despre viaţa ta, în care m-am regăsit. Aş fi vrut să ne cunoaştem,s ă depănăm amintiri din viaţa fiecăruia şi să legăm o prietenie.

                                    

                                               Cu mult respect şi o îmbrăţişare,

                                                               Mărioara Vancea

Autor: Mărioara Vancea, elevă în clasa a IX-a E, profil filologie , la Liceul Teoretic “Bogdan-Vodă”, Vişeu de Sus

Mihaela Loredana Sedlac - "Iubeşte Clipa!"

Pictează iubirea în sufletul tău

Dăruindu- i un suflet ca al tău

Priveşte în umbra de soare

Cum raza din nori va apărea

Spre lumina din braţele tale

Şi aerul din viaţa ta

Adună iubire la un loc

Să poţi crea mai multe vieţi

Cu suflete pure încărcate
Adună şi fă un buchet din toate

Ascultă- ţi Inima

Ascultă-ţi inima cum bate

La lumină de amor

Şi noaptea cum apare

Sufletul ce- l tot ascult

Astăzi vreau să plec departe

Vreau să las în urmă toate

Nu se mai vreau,

Nu-mi mai rabdă inima

Vreau să îngrop o lume, poate…!

Atunci când sufletul meu

Va prinde viaţă

Atunci inima mea

Glas va căpăta

Atunci inima mea glas va căpăta.
Autor: Mihaela Loredana Sedlac, elevă în clasa a IX-a E la Liceul Teoretic „Bogdan-Vodă”, Vişeu de Sus

Tomoiagă Daniel - "Valori răvăşite"

Valori răvăşite      Încerc să mă regăsesc , trebuie să spun ceea ce simt, un film îmi face cu ochiul din partea de jos a ecranului, iar eu să stau aici, încercând să elaborez un eseu despre anumite valori şi să-l vând vânătorilor de valori? Nu, ba da, unde îmi este ambiţia? Acea valoare despre care intenţionez să scriu? Închid fără regret  iconul frumos colorat din partea de jos şi cu degetele reci şi tremurânde încep să retrăiesc, amintiri , nimic concis însa am hotărâre,  scrisul a fost întotdeauna prietenul meu în clipele grele  această artă mi-a fost loială, închd ochii şi scriu: Privesc pe fereastră, o picătură mare de apă evadând spre căldură se prelinge pe frunte, afara Fata Morgana nu dispare; închid ochii gândidu-mă la viitorul pe care-l am în faţă, şansa de a schimba lumea, de a schimba valorile actuale, unele dintre ele… aţipesc (cred), iar în urechi aceleasi cuvinte sâcâietoare : “nu ai valoare”, deschid ochii sperând că visez, în jur totul e la fel, afară aceeaşi Fata Morgana. O bătrânică stă în picioare lângă mine, nimeni nu-i oferă locul: “-Stai, mătuşă, jos!” se uită la mine, îmi mulţumeşte din ochii ei negri şi se aşează, în acelaşi timp în care un tânăr îmi zâmbeşte ironic şi răutăcios, sunt în microbus (mijlocul de transport până la liceul la care învăţ ), nu în iad, atunci de ce în urechi se repetă acel sunet care m-a anunţat că nu am valoare? Detectez repede sursa acelui sunet; boxele de 100 de Watt aşezate peste tot prin microbuz. Ce greşeală am făcut de a suporta zilnic acest purgatoriu!? Muzica de suburbie, pe care eu nu o pot intitula muzică  este din ce în ce mai ascultată, de tineri, de cei cu vârste medii , de cei bătrâni, ce s-a întâmplat? De când s-a întors lumea pe dos, valorile devenind nevalori şi invers? De când ospitalitatea, bunul simţ şi respectul au scăzut pe scara nesigură a valorilor, pe locul lor urcând incultura şi indiferenţa?    Încerc să privesc în oglinda sufletului meu, sperând să nu fie aşa destorsionată, încât să nu-mi găsesc valorile pe care mi-am clădit speranţele, sunt acolo, doar că nu se potrivesc cu ale majorităţii, fără să-mi dau seama încep să mă acuz de faptul că nu am fost atent la ceea ce se întâmplă în jurul meu, de schimbările produse, însă deschid ochii larg şi mă gândesc că dacă valorile mele nu sunt ca şi ale tuturor, asta nu înseamnă neapărat că eu am valorile greşite, iar prin spiritul meu combativ încerc să-mi demonstrez că nu greşesc. Totuşi, printre  fisurile  conştiinţei mele supuse presiunilor, descopăr că, deşi valorile sunt aceleaşi, formele lor s-au schimbat, au devenit maleabile pentru diferitele circumstanţe, privesc încă o dată retrospectiv şi îmi dau seama că mă regăseam în ele doar atunci când în orizont soarele nu apărea, însă le aruncam cât- colo, în cutia frumos făurită de meşteri bătrâni şi înţelepţi, în cutia valorilor pentru a ţine companie lucrurilor incompatibile atunci când îmi stăteau în cale. Ambiţia, dăruirea şi loialitatea au fost răsucite pe firul de aur al unei bijuterii preţioase, şi uitate. Nu ,nu credeam că este un pericol să le las acolo, nimeni nu s-ar atinge de ele, însă, încetul cu încetul,  treceau zile fără nici măcar să ma uit la ele, fără să le probez să văd dacă îmi vin bine. Credeam că nu mai sunt la modă, însă am realizat din fericire, nu târziu faptul că trecerea timpului le face mai preţioase şi cu cât sunt mai rare, cu atât sunt cautate in incercarea lor de restaurare. Insa s-a terminat, acestea sunt valorile mele şi nu mă voi eschiva în dorinţa de a le da drumul spre schimbarea lumii. Din aproape în aproape voi urmări hotărât împlinirea acestui scop şi chiar dacă nu va fi atins, voi trăi mândru că niciodată nu mi-am mai schimbat aspectul sufletului. Ceea ce este bun trebuie transmis înainte , la fel cum au facut înaintaşii mei la fel o să fac şi eu, iar în cele din urmă, înainte să privesc pe fereastra prafuită a lumii pentru ultima oară aceeaşi Fata Morgana va dispărea, atmosfera infernala va fi uitată de mult, sudoarea frunţii o să fie o amintire urâtă, iar o fetiţă cu chipul vesel şi privirea luminoasă va întelege importanţa valorilor, iar un bătrânel  cu ochii negrii şi părul alb va fi poftit să se aşeze şi  să împărtăşească fericire lumii, iar versul final va fi “a meritat!”.   AUTOR: Tomoiagă Daniel, clasa a XII-a, Elev la Liceul Teoretic “Bogdan- Vodă”, Vişeu de Sus

Adrian Urda (Viseu de Sus): Valorile vieţii

Sâmbătă, 20 Noiembrie 2010 08:21

Încep prin a spune că în prezent valorile vieţii omeneşti sunt neglijate necondiţionat şi nici măcar nu se mai pune accentul pe acestea. În acest eseu voi enunţa cel putin trei valori, care, după părerea mea, sunt cele mai importante şi esenţiale în viaţa omului. După cum ştim, omul de când s-a născut sau a fost creat, a avut tendinţa de a gândi, de a dezvolta şi de a crea. Din păcate, creaţiile omului din anii trecuţi şi chiar din prezent au fost dăunătoare, atât pentru el cât şi pentru Pământ, dacă ne referim la factorii poluanţi. Cred că cititorii acestui eseu şi-au dat seama de prima valoare pe care vreau să o enunţ şi anume valoarea planetei Pământ, care este cea mai mare valoare din punctul meu de vedere. Pământul este casa noastră de care e imperios necesar să avem griă, ca să putem trăi fără consecinţe şi totodată trebuie să o lăsăm la fel de pură şi generaţiilor viitoare. La fel cum mie nu îmi place să am dezordine şi mizerie în cameră, aşa trebuie să simtă şi ceilalţi oameni ( inclusiv eu ) în felul cum trăiesc pe Pământ. Desigur, nu sunt primul care gândeşte aşa, sunt şefi de stat care impun legi pentru protecţia naturii, dar să fim sinceri, poluare tot va fi, pentru că toti ne-am adaptat acestui tip de viaţă, în care industria ne oferă comfort, dar în acelaşi timp poluează. Aici se formează un cerc vicios, de exemplu: ne cumpărăm o mobilă nouă, un scaun de lemn, o masă etc. Aceste obiecte sunt porduse în fabrici, fabricile cumpără lemnul brut de la importatori sau exportatori, importatorii deţin hectare întregi de păduri pe care le „radiază” zilnic, tăindu- le. Tăierea copacilor duce la o producţie de oxigen scăzută, o producţie de oxigen scazută duce la degradarea stratului ozon care, de fapt, ne protejează, reflectând unele raze ale Soarelui , care, dacă ar intra în atmosferă, ar duce la distrugerea şi dispariţia rasei umane. Voi trece la altă idee, care este pusă în practică de ceva vreme, libertatea. Cu toţii ştim că democratia există de puţină vreme ( dacă luăm de la începutul începutului ) şi are consecinţe destule din care una este criza economică ciclică. Important este că oferă libertate fiecărui individ, atât de a gândi şi a crea, cât şi de a trăi şi de a explora. „Toţi ne naştem egali , educaţia ne deosebeşte” vorbă mare şi adevarată pentru mine. O educaţie corectă aplicată omului care trebuie şi poate crea orice, de la un simplu scaun (folositor) pană la „particula lui Dumnezeu” (mai puţin folositor şi periculos). Bineînţeles, există gene de oameni proşti şi nu ar trebui să dăm vina pe ei pentru că fiecare om este aşa cum l-a lăsat Dumnezeu. Fiecare individ are dreptul de a-şi strânge bani să trăiască şi să poată vedea unde trăieşte, adică să poată merge oriunde în lumea aceasta. Aici se leagă mai multe valori : oamenii îşi respectă reciproc culturile (CULTURA), convieţuiesc şi comunică într-un limbaj comun sau depinde de ţara în care se află ( RESPECTUL FAŢĂ DE LIMBĂ ŞI ŢARĂ) şi desigur toate acestea au loc cu BUNUL-SIMŢ şi CORECTITUDINEA. Libertatea oferă şi dezavantaje omului şi nu cred că trebuie să spun nimic aici pentru că se văd zi de zi ( crime, furturi, mafie, etc.) la TV şi iîn realitate. Încă o vorbă apreciată de către mine: „ Tot ce e în exces strică”. O ultimă valoare pentru mine este credinţa . Eu sunt creştin, romano-catolic şi sincer să spun este bine să îţi fie frică de ceva ( de Dumnezeu în cazul meu). Aş dori să văd acea persoană care nu se teme de nimic, să văd unde ajunge - prefer să cred că într-un loc rău, ori de câte ori mă gândesc, dar după cum spune religia mea, nu am dreptul să judec pe nimeni, aşa că voi tăcea şi voi crede în continuare. Credinţa este facută să menţină pacea pe Pământ şi să ducă pe drumul cel bun. Eu încă mai am speranţe că lumea poate să o ia pe drumul cel bun, atât din punct de vedere al credinţei, cât şi din toate celelalte puncte de vedere. Autor: Adrian Urda, elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Bogdan- Vodă”, Vişeu de Sus

Coman Andra Diana (Viseu de Sus): Societatea contemporană- între valoare şi non-valoare

Sâmbătă, 27 Noiembrie 2010 08:02

Încă de la vârste fragede auzim părinţii sau oamenii din jur vorbind despre “valori morale” , despre “lucruri de valoare” sau despre “oameni de valoare”.  Cu toţii cunoaştem celebrul citat al lui Albert Einstein:”Nu e important să fii un om de succes, ci un om de valoare.” Dar ce înseamnă de fapt cuvântul “valoare”? Conform DEX-ului, « valoare= însuşirea unor lucruri, idei, fenomene de a corespunde necesităţilor sociale şi a ideilor generate de acestea ; suma calităţilor care dau preţ unui obiect,unei fiinţe, unui fenomen ; importanţă, însemnătate, preţ, merit. ».  Prin urmare,valoarea poate fi o însuşire a fiinţelor, a obiectelor sau a fenomenelor. Eu delimitez valorile în două categorii: estimabile şi inestimabile. Din prima categorie fac parte banii, bunurile materiale, iar din a doua categorie valorile morale cum ar fi dreptatea, adevărul, corectitudinea, respectul de sine şi respectul faţă de alţii; şi valori spirituale,de exemplu, bunatatea, generozitatea, sensibilitatea, iubirea, mila.    Poate mulţi mi-ar pune următoarea întrebare: ”Dar ce e mai important: banii sau valorile morale şi spirituale?” Iar alţii ar face afirmaţia:”Valorile morale şi spirituale, nu-mi ţin nici de foame, nici de frig.” Răspunsul meu ar fi:”Ar trebui să încercăm să le îmbinăm, să găsim un echilibru, nu să alegem o singură categorie, excluzând-o pe cealaltă.” În fiecare zi îmi aud colegii spunând: ”Nu am nevoie de şcoală, pot să fac bani şi din <<combinaţii>>. Şcoala e o pierdere de vreme şi nu mă ajută cu nimic.” E tragic să aud acelaşi ecou în fiecare zi şi să-mi dau seama că pe zi ce trece tot mai mulţi afirmă aceleaşi lucruri.   Dar, înainte să-i condamn pentru “lipsa de valori”, mă întreb, ce anume ne-a facut să naufragiem pe această insulă a non-valorilor, în care oamenii îşi înalţă privirile spre pământ, căutând acolo orizontul? De ce atâta antipatie faţă de şcoală, cultură, cărţi, faţa de tot ce e frumos şi sensibil ? Cum am ajuns aici ?   Cred că educaţia este un prim-factor care are o importanţă deosebită în formarea caracterului unui om. Principiile implementate încă din copilărie sunt fundaţia pe care mai târziu vom construi un edificiu sau o ruină. Din păcate, astăzi, educaţia se face în faţa televizorului sau a calculatorului, băieţii, încă de mici aspiră să devină ca Gigi Becali, iar fetiţele, ca Monica Columbeanu. Aceştia sunt copii fără copilărie sau cu o copilărie virtuală, care nu au auzit de şotron, de tupa, de eba, înlocuindu-le cu jocuri violente pe calculator. Ei nu sunt în culmea fericirii când câştigă la raţele şi vânătorii, ci atunci când omoară cât mai mulţi soldaţi din Delta Force. Ei nu învaţă mila, generozitatea, bunătatea din cărţi de poveşti, ci învaţă pornografia şi vulgaritatea din filme. Astfel de modele sunt întâlnite din ce în ce mai des.  Un al doilea factor ar fi societatea, care, în loc sa propulseze valorile, propulsează şi apreciază non-valorile. De ce se intamplă asta? Fiindcă suntem conduşi de non-valori care ne urează să trăim bine, tăind salariile bugetarilor, mărind preţurile produselor (poate aşa le va creşte valoarea), cumpărându-şi vile, iahturi şi maşini, în timp ce alţii îşi pierd casele nu au bani de medicamente sau mor de foame. Ei se scaldă în lux, în timp ce alţii, scăldându-se în mizerie, îi privesc cu admiraţie şi respect, aspirând să ajungă la fel ca ei. De ce am ajuns să fim conduşi de ei? Pentru că noi i-am ales şi pentru că totul porneşte de jos,de la fundaţie.  Un al treilea factor,este mass-media unde sunt propulsaţi toţi aceşti oameni care eclipsează mizeria. Ne luăm în fiecare zi “doza de silicoane”, gândindu-ne că va veni şi pentru noi acea minunată zi, ne încântăm privirile cu noile achiziţii ale vedetelor în materie de haine sau maşini (oricum nu mai e mult până să ajungem şi noi pe podium) ,ne hrănim imaginaţia cu “Trădaţi în dragoste” şi brusc deducem şi noi că soţul/soţia ne înşală (chiar şi atunci când nu e cazul). Ah! Era să uit una dintre cele mai importante emisiuni cu care ne delectăm intelectul:”Noră pentru mamă”, aici avem ocazia să ascultăm o simfonie de certuri şi vorbe urâte care ne relaxează profund...la urma urmei, chiar dacă oamenii îşi scot ochii, nu o fac degeaba, e în joc o valoare inestimabilă pentru unii-banii.  Acestea sunt doar câteva emisiuni care fac parte din lista de lecturi a populaţiei.  Pe restu’ nu mai are rost sa le menţionez, aş consuma timp şi spaţiu, acum, pe vreme de criză. Având în vedere că asemenea emisiuni înregistrează o maximă audienţă, îmi dau seama ca majoritatea populaţiei apreciază aceste valori asimetrice/non-valori care au devenit pentru ei ca sângele pentru vampiri. Toate aceste non-idealuri, au devenit scopul existenţei lor.  Păcat că sunt prea puţini cei care în loc să deschidă televizorul, deschid o carte, în loc să fie captivaţi de OTV şi de dispariţia Elodiei, preferă TVR cultural. Această minoritate apreciază adevărul, corectitudinea, dreptatea, ei ştiu să iubească şi să dăruiască, însă orice strigăt, orice încercare de a ieşi din mocirlă sunt înăduşite de nepăsarea majoritaţii, o nepăsare sinonimă cu prostia. Oamenii care fac parte din această minoritate sunt definiţi printr-un singur cuvânt de catre ceilalţi şi anume:”FRAIERI!”. Fraieri pentru că speră să schimbe lumea, pentru că sunt idealişti, pentru că scopul lor nu constă doar în cantitate,  ci şi în calitate.    Aceasta este societatea în care trăim, o societate a progresului tehnologic şi a regresului intelectual, moral şi spiritual, o societate aflată într-un proces de imbecilizare. Ăsta ar trebui să fie un semnal de alarmă. Dacă până acum respingeam afirmaţia:”Omul e un animal social”, considerându-l mult mai mult decât un animal care trăieşte în societate, fiindcă are sentimente şi conştiinţă, într-un cuvânt valori, acum cred că aceea e definiţia omului contemporan, a omului dezumanizat. Într-o asemenea societate, să fii idealist e sinucidere curată. E trist când încă din adolescenţă conştientizezi că respiri un aer poluat, când răutaţile altora îţi frâng o aripă. Atunci, te intrebi: ”Cum să zbor doar cu o aripă?” Dar, cine zice că trebuie să zbori? Stai liniştit, ăsta e doar începutul...în curând o vei pierde şi pe a doua. Totuşi, să nu ne lăsăm demoralizaţi în faţa acestei avalanşe sociale. Nu zic că banii ar fi inutili, dar in goana după bani, am uitat sau poate am dat la o parte şi alte valori esenţiale.     Se mai poate face ceva ca să restabilim echilibrul? N-ar strica să încercăm, să luptăm chiar dacă avem impresia că luptăm cu morile de vânt. Deşi principiile şi valorile sunt implementate din familie, şi profesorii ar putea sa încerce să modeleze elevii, aşa cum numai un sculptor o face cu propriile materiale, să încerce să le cultive dorinţa de cunoaştere, de autodepaşire, să le deschidă porţile  spre o lume mai bună (nu mă refer la lumea de dincolo), iar profesorii de română să cultive sensibilitatea.     Iar acum, în final, mă intreb: De ce unii oameni sau majoritatea preferă să-şi trăiască viaţa alergând după comori efemere? Poate pentru că efemeritaea e un atribut care ne caracterizează şi pe noi? Voi ce credeţi?     Autor: Coman Andra Diana, Elevă la Liceul Teoretic “Bogdan-Vodă”, Vişeu de Sus

Ioana Maria Vancea (Viseu de Sus): Anii de liceu

Sâmbătă, 04 Decembrie 2010 10:48

Şcoală, şcoală şi iar şcoală…!                         Majoritatea elevilor, când aud cuvântul şcoală, gândesc foarte pesimist, în sensul că şcoala pentru unii este o monotonie zilnică în care te   regăseşti deseori prizonier, care are loc în fiecare zi…Rareori îmi văd   colegii cu zâmbetul pe buze- mai exact în momentul în care  clopoţelul îi avertizează că începe pauza şi ora s-a terminat. Însă nu pentru toţi şcoala e o monotonie care se petrece zilnic. Consider că anii de liceu sunt cei mai frumoşi în viata unui elev. Este foarte plăcut pentru mine, dacă nu chiar de firesc să aştept întâlnirea cu profesorii cu entuziasm, astfel atmosfera devine altfel şi orele îmi mult mai placute şi mai pe înţelesul meu, mai ales când acesta îmi împărtăşeşte din pasiunea lui.     Anii de liceu pot spune că reprezintă trecerea din copilarie spre maturitate, deoarece pe an ce trece, gândesti tot mai profund, mai matur,vezi lucrurile altfel decât atunci când erai în şcoala generală . De asemenea ce poate fi mai constructive decât să te implici foarte mult în ceea ce faci şi să o faci din păcere, fie că participi la un concurs , fie la olimpiadă. Cheia reuşitei e că tot ceea ce faci să fie din plăcere şi în niciun caz din obligaţie sau pentru a deveni mai popularprintre ceilalţi, mai cunoscut şi mai admirat. Contează mult ceea ce vrei să faci în viaţă şi înainte de a face un următor pas ,trebuie  să te gandeşti bine la ceea ce urmează, la consecinţe în special!     Când de abia ai păşit în clasa a  a IX-a, nu realizezi prea multe lucruri, eşti la început de drum, încărcat de emoţii şi temeri, iar majoritatea  te descurajează şi te poate determina să dai înapoi foarte uşor, fie auzind de pe ici-colo că e greu, ca e mult sau chiar inutil de învăţat, ca nu vei reuşi; şi uite aşa generatia noastră dă înapoi foarte uşor şi nu se implică în mai nimic,căci cel mai uşor e să stai pe margine şi să te laşi dus de val. Însă asta nu e o  soluţie, e bine  să te implici, chiar dacă pentru început  ai luat un punctaj mic, contează că îţi dai interesul ca totul să iasă bine, iar odată cu asta emoţiile se estompează, dispar. Ştii unde mai ai de construit în evoluţia ta şi în cele din urmă, implicându-te  şi partcipănd la fel şi fel de proiecte şi concursuri, realizezi tu însuţi ca singura cheie a succesului este implicarea nemijlocită şi dorinţa de a face ceva din plăcere!     Anii de liceu nu se mai întorc niciodată şi de aceea e bine să profiţi de toate oportunităţile care ţi se ivesc! Daca acum, când ai şansa să fiiimplicat, n-o faci, de abia mai tarziu regreţi că nu ai făcut-o.    În anii de liceu, fireşte că ai tot timpul să te şi distrezi, nu scrie nicăieri că distracţia e interzisă, ba din contră, e nevoie şi de distracţie !      Pe de altă parte ce ne aduce aproape e comunicarea cu colegii, cu profesorii care nu sunt chiar deloc intangibili şi distanţi, iar organizarea de asemenea are un rol foarte important în toată această viaţă grăbită şi acaparatoare.    În perioada acesta te îndrăgosteşti pentru prima dată şi totul ţi se pare astfel de vis, “roz”; şi acum îmi amintesc foarte bine că la începutul clasei a IX-a  mă distram cu o colegă, spunându-i mai tot timpul: ”LOVE IS IN THE AIR ! ”. Prin urmare, aş putea doar adăuga faptul că, într-adevăr  anii de liceu sunt cei mai frumoşi ani din viaţa unui elev  şi de aceea sunt convinsă că îi putem determina şi pe ceilalţi să iubească şcoala şi tot ceea ce aparţine de ea, deoarece anii de liceu nu se mai întorc niciodată…niciodată!      Autor: Ioana Maria Vancea, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic “Bogdan-Vodă”, Vişeu de Sus

Halloween Celebration

        Având un decor  în culorile toamnei , însoţit de dovleci ornaţi şi lumina difuză ,vineri 29 octombrie 2010, elevii Liceului Teoretic “Bogdan- Vodă” din Vişeu de Sus aşteptau cu zâmbete largi datorate personajelor mascate şi şugubeţe, începerea mult aşteptatului “Halloween Celebration”. Această activitate a fost pregătită de elevii claselor a IX-a şi a VI-a, coordonaţi de profesorii lor: Ghertruda Zsegora ( artă plastică şi desen), Viorica Hojda ( limba engleză), Monica Maria Grad  ( limba şi literatura română), Carmen Tivadar

( bibliotecara) şi s-a desfăşurat în sala clasei a IX-a E, clasă cu profil filologic. Astfel “Halloween Celebration” a debutat cu o promenadă a participanţilor care anunţau astfel intrarea sub semnul “Sărbătorii tuturor sfinţilor”. Aceasta a fost urmată de prezentări ale elevilor de clasa a VI-a, care au pregătit materiale legate de semnificaţia Halloweenului, de originile acestuia, de practici, rituri şi chiar “vrăjitorii, spirite, incantaţii”. Aceştia au realizat , alături de profesoara de arte plastice şi desen câteva machiaje faciale, iar alături de profesoara de engleză şi de bibliotecară câteva planşe reprezentând elemente specifice: măşti, vrajitoare, dovleci, mumii, spirite, case bântuite.

            “Halloween Celebration” a continuat cu cel mai gustat moment din întreaga acţiune: o parodie a filmelor de groază, având ca protagonişti pe : câţiva adolescenţi pasionaţi de filme de groază şi personaje desprinse din ele: o stafie, Dracula şi translatorul său, un înger, un travesty,  Harap Alb, câteva ajutoare ale acestora şi mult temutul usturoi. Sceneta a fost pregătită de către elevii clasei a IX-a A. După această  etapă care a produs amuzamentul toturor, s-a desfăşurat concursul “Cea mai bună costumaţie de Halloween” la care au participat elevii claselor a IX-a.. Câştigătorii acesteia au fost elevii: Dan Grigore Dunca ( Dracula), Ştefania Simona Şteţcu ( Diavoliţa) şi Paul Ivaşcu ( Travesty). Juriul care a decis câştigătorii a fost format din profesorii: Ghertruda Zsegora, Viorica Hojda , Aurel Ghilezan şi director adjunct Monica Forgacs.

            În următoarea etapă s-au implicat perechi de elevi care au participat la o scurtă competiţie de realizare a unei mumii din hârtie igienică în timp record, elevii fiind susţinuţi de colegi lor cu aplauze şi încurajări. Câştigătorii au fost recompensaţi cu bomboane cu ciocolata şi caramele, iar finalul activităţii a fost marcat printr-un mic chestionar de evaluare a activităţii realizat de Monica Maria Grad, chestionar ce a pus în evidenţă faptul că elevii au apreciat activitatea pentru socializarea de care au beneficiat, amuzamentul probelor, iar cea mai reuşită etapă a fost declarată parodia elevilor din clasa a IX-a A.

Lecturiada

Structurată în jurul unor preocupări permanente pentru lectură, a discuţiilor despre lectură, despre drepturile cititorului, Lecturiada a debutat la Liceul Teoretic “Bogdan- Vodă” din Vişeu de Sus, marti, 20 octombrie 2010 şi se va întinde pe parcursul întregului an şcolar 2010/2011. Printre participanţii prinşi în mrejele lecturii s-au numărat elevi care, fie au mai făcut parte din cercuri de lectură, fie au fost participanţi direcţi la Concursul Naţional “G. Călinescu” sau “Ionel Teodoreanu”, ai concursurilor de poezie, proză scurtă şi eseu, fie cititori motivaţi de gustul pentru lectură.

Activitatea coordonată de profesoarele Ligia Greta Buzsor şi Monica Maria Grad a debutat cu câteva discuţii şi chestionare prin intermediul cărora a fost abordată problematica influenţei lecturii în viaţa umană şi a drepturilor fiecărui cititor. Răspunsurile elevilor au fost confruntate cu “Drepturile imprescriptibile ale cititorului”, formulate de Daniel Pennac. Printre acestea se numără: dreptul de a nu citi, dreptul de a sări peste anumite pagini, dreptul de a nu termina o carte, dreptul la bovarism (boală textual transmisibilă) etc.

Întâlnirile viitoare urmează să fie coordonate tematic, să surprindă diferite paliere ale lecturii, niveluri de interpretare şi integrare a lecturii în viaţa umană, de (re)descoperire a plăcerii fundamentale a lecturii. De asemenea să organizeze activităţi diversificate pentru receptorii pasionaţi de literatură: concursuri, dezbateri, joc de rol, proiecţii, sloganuri pro lectură, exercitii creative.

Prin urmare toamna Lecturiadei a debutat sub semnul nevoii de lectură într-o lume grăbită, preocupată de griji cotidiene, dar având valoarea unei călătorii şi a unui popas într-o lume în care cititorul îşi poate asuma propriile legi, sentimente, iluzii, visuri, care nu sunt numai ale sale, ci aparţin zestrei umanităţii, realizând astfel o comunicare cu “departele” nostru- scriitorul şi lumea imaginată.

Planeta Wow

 

                 

Într-o zi superbă, când razele soarelui albăstreau castrele extratereştrilor,eu,

extraterestrul Wlly am mers la Callaman, restaurantul nostru,pentru a rumega nişte susli,

dar spre surprinderea mea acolo a aparut o femeiuşcă, razboinică; ea făcea dreptate pentru creaturile micuţe care erau asuprite de cele mari. Era o adevarată femeie înaltă,musculoasă

 şi isteaţă. Deşi puterile rasei mele de extraelnezi nu erau foarte mari, aş fi facut o echipă

foarte bună cu această fată.

Stând pe gânduri: ce să fac ca să intru în vorbă cu dânsa, mi-a venit minunata idee de-a

merge la ea şi să o întreb cum o cheamă. Spre surprinderea mea,ea,mi-a raspuns politicos:

-Bună!Numele meu este Hermia.

Dupa o mică conversaţie, luând un pic de curaj, am întrebat-o dacă ar vrea să facem

echipă împotriva răutatilor şi infractiunilor de pretutindeni. Ea, bucuroasa, ca o să aibă un

nou partener mi-a zis:

-Ei...Ca să fii partenerul meu trebuie să văd ce calităţi ai în luptă . Şi cel mai bine ar fi

să vii cu mine pe teren pentru a vedea ce poţi.

Entuziasmat, am zis da. Împreună am mers în Minciunland, în oraşul minciunii şi al corupţiei şi

totodată a luminii de pe castrele extratereştrilor pentru a-i arăta originea mea şi pentru

a-mi testa calităţtile în luptă. Şi când colindam străzile am vazut o bătrână-lup cum era

jefuită de portofelul cu lobe de către un neruşinat de linfiac de pe planeta Boznia.Hermia

şi cu mine, văzând neleguirea, am zburat ca să-l prindem şi să-l ducem la închisoarea

interstelară, dar el, dintr-o clipită a luat-o pe strada Corupţiei.

Din fericire cu răcnetul meu ultrasonic l-am făcut să cadă la pământ, iar Hermia

  l-a prins cu lasoul ei magnetic. După acestă faptă bună, acest criminal a fost exilat la închisoare unde şi-a petrecut tot restul vieţii, a fost nevoit să cureţe materiile fecale ale şobolanilor uriaşi, mâncători de citoplasma. După acest fapt, eu am devenit partenerul Hermei şi nimeni de pe planetă nu a avut curajul să lupte contra echipei de Luptători Interplanetari.

   

                                                                                                           

                                                                                   by Andreica Cristina                   

                                                

       Enigma extraterestrului

                                De Diana Ţiplea

     Era o seară rece de toamnă. Priveam din pat, pe geamul aburit peisajul crispat, din spatele perdelelor, din camera mea. Se petrecea ceva exuberant,d eoarece în faţă-mi jucau nuanţele de verde. Pentru o clipă credeam că visez, asa că m-am apropiat să observ mai bine ceea ce se petrecea dincolo de zidul care mă despărţea de acel peisaj enigmatic.

     Totodată, privirea îmi arătă că afară se afla o navă spaţială în care se găseau doi omuleţi de dimensiuni mici. Erau îmbrăcaţi foarte bizar având un costum de culoare verde, iar pe braţe nişte fâşii galbene. Ochelarii opaci şi foarte înguşti creau impresia că sunt nişte boabe de măsline. Făcând o promenadă în apropierea casei mele, am sesizat că este un extraterestru.

Se pare că acesta îşi căuta un loc unde să se adăpostească peste noapte.

Mi-am luat paltonul pe mine şi am ieşit afară, fiind foarte ospitalieră cu el şi invitându-l să-şi petreacă noaptea în căsuţa bunicii, profitând de faptul că ea era plecată. Nu părea să fie foarte bucuros de fapta mea, tratându-mă cu indiferenţă , mă urmă totuşi în casă. Un lucru straniu la el,mi s-a părut faptul că tot timpul în urma lui se afla un robot, care era un fel de slugă pentru acesta. Îi prezentam camera unde putea să se odihnească şi celelalte încăperi, precum şi bucătăria. La vederea lucrurilor ce l-au înconjurat, a făcut o fată extravagantă, care mi-a dat impresia că acel loc nu este destul de confortabil pentru el. Explicaţia nu era aceasta, pentru că eram decisă să observ fiecare mişcare realizată de micul omuleţ. Mai târziu am văzut că aceşti omuleţi erau diferiţi de oameni, deoarece ei nu se hrăneau cu mâncare precum noi pământenii, ci prin curent. Robotul care îl însoţea se pare că era o sursă ajutătoare a acestuia. În tot timpul cât am stat sub observaţia lui, el nu s-a atins de patul confortabil ce îi era în faţă. Mi-am dat seama că pentru extratereştrii somnul nu există, fiind fiinţe înzestrate cu puteri extraordinare, având o mentalitate mult mai dezvoltată decât a omului.

În nava spaţială se aflau diferite aparate cu care extratereştrii monitorizează în fiecare zi ceea ce fac pământenii.

     Aşadar, pentru noi oamenii,a ceste fiinţe sunt o adevărată enigmă, deoarece nu ştim din ce parte a universului vin sau de cine au fost creaţi ei.

În curs de apariţie : Revista Extratereştrilor

Invazia Extratereştrilor , de Alex Roşca

Într-o seară tocmai când asfinţea soarele, pe cer a apărut deodată o lumină orbitoare.

        Lumina se apropia din ce în ce mai mult de pămînt şi deodată a aterizat o navă spaţială. Din ea a coborât o mulţime de creaturi ciudate asemănătoare omului, doar că aveau capul mult mai mare, ochii ieşiti din orbite, urechile le lipseau, gura le era mică şi în loc de nas aveau două găuri. În loc de mâini aveau nişte gheare uriaşe, iar corpul le era verde cu dungi roz şi multe buline galbene.

        Aceste creaturi se dovedesc a fi foarte inteligente, învaţă repede limba oamenilor, indiferent de ţara în care ajung şi uşor-uşor încep să le facă concurenţă acestora, merg la şcoală şi la facultate, învaţă meserii şi construiesc oraşe.

        Ei sunt mult mai puţin prietenţioşi decât oamenii şi încet-încet încep să le cam ia locul acestora odată cu trecerea anilor.

        În anul 2125 vor fi doar câţiva oameni printre extratereştrii. Aceştia fiind o raritate, vor fi priviţi la fel ca extratereştrii la apariţia lor.